spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticContre în Pro România pe tema alianței cu Marcel Romanescu

    Contre în Pro România pe tema alianței cu Marcel Romanescu

    Primarul Municipiului Târgu Jiu caută omul care să-i asigure majoritatea în Consiliul Local. Deși se declara dispus să negocieze cu toată lumea, Marcel Romanescu se teme de o alianță cu Verzii. Pe de altă parte este răzmeliță și în Pro România, Luminița Popescu fiind categorică în relația cu actualul primar.

    Negocierile dure anunțate pentru Consiliul Local se rezumă, de fapt, la niște calcule simple care au aduce facilități celor care sunt dispuși să bată palma cu primarul Marcel Romanescu. Cum îi mai trebuie un singur om pentru a alcătui o majoritate simplă în Consiliul Local, edilul are în plan să-l cumpere „ușor” pe cel care îi va lăsa neatins și cel de-al doilea mandat de viceprimar. „Și Gabi Coica este unul dintre numele pe care le iau în calcul. În momentul de față pot să spun că am majoritate în CL”, a transmis primarul.

    Văcaru bate palma pentru Cioca?!

    Contactat telefonic Gabriel Coica nu fost de găsit pentru a oferi un punct de vedere oficial, însă, colegul său, președintele organizației județene a dat de înțeles că are în plan să încheie o alianță cu PNL la Primăria Târgu Jiu. „Nu îmi doresc să fiu Gică contra în Consiliu, îmi doresc să funcționeze. Nu să ne opunem unor proiecte benefice dezvoltării. Eu așa vreau, să ajut, nu să fac alianțe doar pentru a încurca ”,a declarat Alin Văcaru.

    Echipă fără Luminița Popescu

    Pe de altă parte în Pro România la Gorj se duc discuții dure. După ce a dus greul în campania electorală, Luminița Popescu, cel mai atacat contracandidat al primarului Marcel Romanescu nici nu vrea să audă de astfel de târguri. Consilierul Pro România rămâne vertical afirmând că nu va gira nicio înțelegere politică pe spatele cetățenilor. „Eu credeam că s-a încheiat campania electorală și că aceste atacuri se încheie. Primarul Romanescu a fost ales cu un scor de 15% din electoratul comunității. Respectăm votul electorilor. Problema este că a continuat cu niște atacuri nefirești la adresa mea. Cred că funcțiile de viceprimar nu le stabilește primarul Romanescu ci majoritate din Consiliul Local. Funcțiile sunt ale orașului, nu le aduce cineva de acasă. Vrea să mă excludă pentru că simte pericolul. Este evident că așa cum sunt configurate mandatele de consilieri locali sunt posibile doar două tipuri de alianțe. Fie o alianță în care primarul Romanescu mai identifică un consilier care să-i asigure o majoritate simplă, situație în care fie va rămâne cu două posturi de viceprimar ,fie va fi dispus să ofere celui care îi va fi alături acest post. Cea de-a doua variantă ar fi aceea în care cele trei partide de stânga fac ele o majoritate și atunci pot să impună doi viceprimari, și, cred că aici e problema, se teme de majoritatea care ar putea să-și impună doi viceprimari. În ceea ce privește alianța cu Pro România eu am un punct de vedere ferm, dar, majoritatea va decide în ce direcție merg lucrurile. Dincolo de majoritățile care se vor forma în CL, eu nu voi abdica de la principiile mele legate doar de interesul comunității. Voi vota așa cum voi simți, în compatibilitate totală cu ceea ce cred eu. Greu mă poate influența cineva! Nu am pe nimeni în spate, decât pe cei 2000 de oameni care mi-au dat votul”, a declarat Luminița Popescu.

    A doua roată de la căruță

    Și discuțiile cu Verzi au termen limitat, Adrian Tudor afirmând că nu este dispus să aștepte la nesfârșit după Romanescu.  „Noi nu suntem dispuși să mai așteptăm dacă se înțeleg între ei. Acolo este vorba și despre o relație personală între președintele de la Pro România și frații Romanescu, sunt prieteni, poate discută diferit lucrurile acestea. Noi luam în calcul orice varianță de negociere însă în primul rând cerem respect”, a transmis Adrian Tudor, liderul Verzilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: