spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCosmin Popescu a demisionat din PDL

    Cosmin Popescu a demisionat din PDL

    Cosmin Popescu va deveni în scurt timp cel de-al doilea deputat independent, după fostul liberal Dan Ilie Morega. Aşa cum a mai declarat, Popescu şi-a depus demisia la Biroul Permanent Naţional al PDL, pentru a fi pusă în discuţie, dar şi la grupul parlamentar.

    Deputatul Cosmin Popescu a demonstrat, spre deosebire de alţi colegi de-ai lui, din organizaţia democrat-liberală, că ştie să se facă respectat. Aşa cum a declarat, în urmă cu mai bine de o săptămână, acesta şi-a dat demisia din PDL. Motivul demisiei sale a fost determinat de decizia Instanţei Curţii de Casaţie şi Justiţie de a menţine sentinţa instanţei de fond, prin care deputatul Cosmin Popescu a fost condamnat la doi de închisoare cu suspendare. Contactat telefonic, deputatul Cosmin Popescu a declarat că „am declarat imediat după pronunţarea instanţei că voi demisiona. Asta am făcut, am fost plecat, însă acum am avut timp să mă ocup. Acum două zile am depus demisia la BPN, la cancelarie pentru a fi pusă în discuţie demisia, dar şi la grupul parlamentar”.

    Conducerea PDL Gorj : „este un gest de onoare”

    Demisia deputatului Cosmin Popescu din PDL este văzută de către organizaţia democrat-liberală, ca fiind un gest de onoare. „Consider că este un gest de onoare şi ne dorim, ca în plan parlamentar, colaborarea cu deputatul Cosmin Popescu să continue”, a declarat preşedintele Ion Ruşeţ, prin purtătorul de cuvânt Dan Vâlceanu. În ceea ce priveşte colaborarea dintre Popescu şi Organizaţia PDL Gorj, deputatul independent a precizat că „este o altă discuţie, pe care o vom aborda după Paşti. Am un proiect în desfăşurare, pe care vreau să-l duc până la capăt. Sunt primari, din afara judeţului pe care vreau să-i ajut. Să vedem în ce constă colaborarea”.

    Doi deputaţi independenţi

    După independentul Dan Ilie Morega, deputatul Cosmin Popescu este cel de-al doilea parlamentar independent al judeţului. În luna iunie a anului trecut, fostul deputat liberal a demisionat din partid, după ce a reuşit ca în alegeri să obţină un procent foarte bun. Unul din motivele nemulţumirii lui Morega a fost şi acela al „indiferenţei manifestate de preşedintele PNL, Crin Antonescu, faţă de aleşii parlamentari, primari, consilieri judeţeni”. Anul trecut, Morega considera că PNL era prima voce a opoziţie, iar acum că este o „voce second-hand”. Dan Ilie Morega a intrat în PNL Gorj în toamna anului 2004, când l-a susţinut pe Traian Băsescu la funcţia de preşedinte, fosta conducere a filialei fiind exclusă din partid în luna iunie a acelui an, după ce consilierii liberali din Consiliul Judeţean au votat alături de PSD. Înainte de 1989, deputatul independent Dan Ilie Morega a fost preşedinte al Cooperaţiei de Consum din Gorj, unitate cu care a obţinut titlul de Erou al Muncii Socialiste, fiind decorat de Nicolae Ceauşescu pentru rezultate avute. Morega se află în atenţia judecătorilor în două dosare penale, instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie, într-unul din ele având calitatea de inculpat alături de fostul ministru liberal al muncii, Paul Păcuraru.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: