spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăPoliticDacian Cioloş la mitingul PNL: Implicarea înseamnă vot şi acţiuni ulterioare

    Dacian Cioloş la mitingul PNL: Implicarea înseamnă vot şi acţiuni ulterioare

    Premierul Dacian Cioloş a participat la primul său miting electoral. Acesta a vorbit despre schimbare şi despre implicare, o implicare care se face prin vot şi acţiuni ulterioare. HotNews a subliniat principalele declaraţii ale lui Dacian Cioloş: „Sunt aici pentru ca susțineți platforma „Romania 100”. Nu este doar o colecție de sloganuri, de enunțuri, trebuie să ne modeleze fiecare acțiune în anii care vin. Avem nevoie de schimbare în partidele politice.

    Sunt multe lucruri pe care partidele le-au învață în acești 20 de ani, însă haideți să fim serioși, sunt multe lucruri pe care trebuie să le uite. Am venit în politică să dăruim, eu cu astfel de partide politice mi-aș dori să lucrez, iar astfel de partide ar duce la recâștigarea încrederii în partide. Am văzut aici și pe diferite pancarte, și în fimul prezentat, s-a vorbit despre lideri. Cred că România viitorului nu se mai poate construi cu lideri mesianici. Fiecare dintre noi trebuie să căutăm și să provocăm această schimbare, dar mai întâi in noi.

    Schimbarea începe cu noi înșine, o schimbare în bine. Apoi, această schimbare de atitudine se va traduce și într-o schimbare în societatea noastră. Mi-am ghidat și încerc să îmi ghidez acțiunea după propria conștiință, cea care izvorăște din inimă. Nimeni nu poate să îmi ceară sau să vă ceară să mințim, să nu spunem adevărul din teama de a răni. Romania guvernată cu bun simț înseamnă România guvernată prin ascultarea propriei conștiințe. Lipsa implicării naște monștri. E mai greu să ne batem cu acești monștri care nasc din neimplicare. Această implicare se face prin vor dar și prin acțiuni ulterioare. Aud spunându-se că „vrem România înapoi”. Eu zic că, asumându-ne România noastră, e bine să vrem o Românie înainte,” a spus Dacian Cioloș.

    pnlLa lansarea candidaţilor PNL a participat şi regizorul Tudor Giurgiu. „Mă bucur și salut decizia PNL de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru funcția de prim ministru. Vreau să trăiesc într-o țară guvernată de bun simț și normalitate, fără bășcălie. Nu mai vreau o Românie expirată, unde politica principală să fie cârpeală și peticeală, unde statul intervine doar când ard bebeluși sau când ne mor prietenii prin cluburi”, a spus acesta.

    De asemenea printre cei care au ţinut un discurs a fost şi renumitul medic, Leon Dănăilă, candidat pentru Senatul României. „Ca medic, știu că doar competența salvează vieți, ca român, știu că doar competența salvează România. Decât să schimbăm țara, mai bine schimbăm conducătorii incompetenți și corupți. Decât să plecați voi cei tineri din țară, mai bine să plece din politică cei care nu se pricep. Implicați de pe margine nu putem schimba nimic,” a spus în discursul său.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: