spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăPoliticDascălu: "Petrescu plantează pomi pentru voturi"

    Dascălu: „Petrescu plantează pomi pentru voturi”

    „Petrescu îşi urmăreşte doar interesul. Plantează şi pomi pentru voturi”, comentează peremiştii despre fostul lor coleg de partid, Ilie Petrescu, actual preşedinte al PC Gorj.

    Zvonul că Ilie Petrescu, preşedintele organizaţiei PC Gorj, urmează să se înscrie în Partidul Poporului-Dan Diaconescu nu a trecut necomentat de foştii colegi din PRM Gorj. Peremiştii susţin că Ilie Petrescu va trece degeaba la PP-DD pentru că nu va avea sorţi de izbândă în lupta pentru câştigarea primăriei municipiului Motru, chiar şi pe listele unui nou partid. Liderul filialei Gorj a PRM, Dumitru Dascălu, crede că Ilie Petrescu poate face pact chiar şi cu Diavolul pentru a-şi atinge scopul personal. Dascălu îşi aminteşte că şi pe vremea când era la PRM, Ilie Petrescu îşi urmărea doar interesele personale, neluându-i în calcul şi pe ceilalţi. „Acelaţi lucru se întâmplă acum şi la PC Gorj, Petrescu fiind interesat doar de persoana sa, nu şi de ceilalţi. Acum am auzit că se roagă de oameni să le planteze pomi fructiferi şi imediat le cere votul. Şi de 1 şi 8 martie oferea flori motrenilor, dar le spunea imediat că el candidează la primăria Motru. Aşa a făcut Petrescu pe la toate partidele pe la care a fost, se interesează doar de el, nu şi de ceilalţi de consilieri. E interesat să ajungă doar el bine”, mai spune peremistul şef, Dumitru Dascălu. Conducerea PRM Gorj a taxat şi acţiunea lui Petrescu de plantare de pomi în grădinile oamenilor din zona Motru. Liderii PRM Gorj susţin că Ilie Petrescu a ajuns să se roage de cetăţeni să-l lase să le planteze pomi în grădini, cerându-le în schimb votul la Primăria Motru. De ceva timp, Ilie Petrescu, liderul PC Gorj, a ieşit din spaţiul public, refuzând să dea declaraţii presei, deşi acesta era nelipsit din mass-media locală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: