spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticDaviţoiu îi arată lui Săvoiu cine e şeful la MP Gorj

    Daviţoiu îi arată lui Săvoiu cine e şeful la MP Gorj

    Liderul Mişcării Populare Gorj, Nicolae Daviţoiu nu ţine cont de părerea lui Ion Săvoiu, preşedintele organizaţiei municipale Târgu-Jiu, şi îl invită din nou pe Liviu Andrei în partidul lui Traian Băsescu. Într-o emisiune la Radio Omega, Daviţoiu a vorbit şi despre sarcinile deputaţilor Iriza şi Popeangă la Mişcarea Populară.

    davitoiu-pmpPreşedintele Mişcării Populare Gorj, Nicolae Daviţoiu, i-a lansat o nouă invitaţie în partid lui Liviu Andrei, după ce săptămâna trecută, şeful organizaţiei municipale a Mişcării Populare, Ion Săvoiu, a declarat public faptul că fostul prefect de Gorj nu este bine venit în partid. „Săvoiu şi-a exprimat propria părere, nu a fost opinia Comitetului Executiv Judeţean care decide cine vine şi cine nu”, a mai spus Nicolae Daviţoiu despre împotrivirea lui Săvoiu de a-l primi în Mişcarea Populară pe Liviu Andrei.

    Şeful Mişcării Populare Gorj a mai declarat la Radio Omega că ştia despre negocierile pe care Liviu Andrei le-a purtat la Bucureşti cu liderii partidului în vederea desemnării acestuia ca şi candidat la primăria Târgu-Jiu sau Consiliul Judeţean. Daviţoiu încă nu a finalizat lista candidaţilor pentru primăriile locale, acesta depunând eforturi, în această perioadă, de a găsi persoane cu notorietate pentru a candida din partea partidului lui Traian Băsescu. „Domnul Săvoiu şi-a manifestat o părere fără să se consulte cu ceilalţi membri. A fost o părere singură, în Comitetul Executiv Judeţean, compus din 17 membri, se iau astfel de decizii. Au fost nişte declaraţii, a fost un schimb de replici între cei doi, dar nu a fost conflict. Toate aceste discuţii, negocieri care se poartă al nivel central, toate se discută cu acceptul meu din teritoriu. Şi după terminarea discuţiilor, de fiecare dată am fost sunat de cei de la Bucureşti şi mi s-a adus la cunoştinţă ce s-a stabilit”, a mai spus Daviţoiu.

    Candidaţii, în aşteptare

    Mişcarea Populară întâmpină probleme în ceea ce priveşte desemnarea candidatului pentru scaunul de primar al municipiului Târgu-Jiu. În cărţi pentru această cursă electorală ar putea intra unul dintre Liviu Andrei, Ion Săvoiu sau jurnalistul Narcis Daju. Preşedintele organizaţiei judeţene a Mişcării Populare Gorj, Nicolae Daviţoiu, susţine, însă, că numele candidatului la primăria Târgu-Jiu va fi făcut public în cel mai scurt timp, liderul partidul recunoscând că MP Gorj a întârziat în ceea ce priveşte anunţarea candidaţilor la alegerile locale.

    Funcţii

    Nicolae Daviţoiu, președintele Mișcării Populare Gorj a dezvăluit ce sarcini vor avea în partid parlamentarii Scarlat Iriza şi Vasile Popeangă. Dacă fostul uneperist Scarlat Iriza a depus o adeziune la Mişcarea Populară, pesedistul Vasile Popeangă încă se mai gândeşte dacă să schimbe sau nu partidul. Nicolae Daviţoiu a precizat că Vasile Popeangă a cerut un loc 6 – 7 pe lista candidaţilor la Consiliul Judeţean Gorj. De asemenea, Scarlat Iriza nu a solicitat un post de candidat la vreo funcţie, la alegerile locale. Nicolae Daviţoiu susține că aşteaptă acum ca şi Vasile Popeangă să facă pasul către Mişcarea Populară. „La alegerile locale, cei doi decât mă vor ajuta. Domnul Popeangă a cerut un loc pe lista de la Consiliul Judeţean, dar a cerut un loc, 6-7 pe listă. Domnul Iriza nu şi-a manifestat preferinţa pentru vreo funcţie la alegerile locale. Popeangă, în momentul de faţă, nu a făcut pasul, nici în Parlamentul României, dar, din motive destul de obiective”, a mai spus Nicolae Daviţoiu la Radio Omega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: