spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticDeschişi la negocieri

    Deschişi la negocieri

    Negocierile dintre PSD şi PNL pentru postul de consilier local, rămas vacant după decesul fostului viceprimar, Ioan Roman Bărbuți, au fost amânate până după sărbătorile de iarnă, conform declaraţiilor date de preşedintele PSD Târgu-Jiu, Aurel Popescu.

    Social-democraţii se arată deschişi la negocieri pentru locul de consilier municipal vacant. Liderul PSD Târgu-Jiu, Aurel Popescu, a subliniat faptul că se aşteaptă un punct de vedere din partea foştilor aliaţi din USL. „Am aşteptat o perioadă de timp să vedem cum se aşează lucrurile, era firesc, era normal. În acest moment, aşteptăm o propunere din partea foştilor noştri aliaţi, să vedem în urma discuţiilor care vor avea loc ce se va rezolva. Suntem deschişi, suntem pregătiţi pentru negocieri, pentru a colabora în continuare şi pentru a ne pune serviciile în slujba cetăţeanului. În ceea ce ne priveşte, aşteptăm, aşa cum am subliniat, un punct de vedere al foştilor noştri aliaţi”, a declarat Aurel Popescu. Întrebat cu privire la propunerea pe care social democraţii o aşteaptă din partea liberalilor, Aurel Popescu a răspuns: „o propunere firească, o propunere de numire a următorului consilier de pe lista de supleanţi pentru că se va susţine şi dintr-o parte şi din cealaltă numirea unui supleant din partea partidului care a pierdut un consilier. Următorii pe lista de supleanţi a USL, depusă în 2012, sunt liberalii Victor Pârvulescu și Niculina Mâțu, urmaţi de Claudia Tulpan de la PSD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: