spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesDian Popescu părăsește tabăra ALDE: „Nu au nici pregătirea necesară, nici meritul...

    Dian Popescu părăsește tabăra ALDE: „Nu au nici pregătirea necesară, nici meritul politic de a sta pe acele scaune”

    Demisie importantă din ALDE. Fostul președinte al organizației județene, Dian Popescu, și-a prezentat ieri demisia din partid. Acesta a lansat acuze la adresa foștilor colegi semnalând, totodată, și valul de schimbări care a avut loc în ALDE Gorj.

    După o perioadă în care a stat departe de ALDE Gorj Dian Popescu revine în viața politică nu oricum, ci cu o scrisoare de demisie în mână. Fostul lider al organizației județene își anunță retragerea din partid motivându-și gestul. „Sper ca demisia mea să oprească excluderile membrilor din organizația Gorj, membrii care au cheltuit resurse financiare și timp pentru ca filiala județeană să se poziționeze pe locul al șaselea la nivel național și în același timp au adus un aport substanțial în înscrierea partidului în alegerile Parlamentare prin numărul mare de semnături adus. Sper de asemenea,că cei care conduc în acest moment partidul înțeleg că munca acestor membri a făcut să fie numiți în funcții publice (în special în Ministerul Energiei) persoane care nu au nici pregătirea necesară, nici meritul politic de a sta pe acele scaune”, se arată în scrisoarea de demisie a fostului președinte ALDE Gorj.

    Alt partid?

    Dian Popescu susține că decizia nu a fost luată pe grabă și că plecarea din ALDE nu înseamnă apusul carierei politice. „Nu am ce să comentez mai mult. Am scris tot ce aveam de spus în scrisoarea de demisie. Nu rămân în afara politici, am făcut politică din plăcere și voi face politică în continuare”, a declarat Dian Popescu. Conform unor surse, Eduard Lădaru, va fi următorul care va pleca din ALDE Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: