spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesDirectorii susţinuţi politic vor fi evaluaţi

    Directorii susţinuţi politic vor fi evaluaţi

    Marius Vlaicu va fi evaluat! După cum a precizat deputatul Dan Ilie Morega, acest lucru se poate realiza doar în urma evaluării specialiştilor din instituţiile publice şi din companiile de stat. Având un proiect comun cu PDL, uneperistul Dan Ilie Morega îşi doreşte ca pe baza relaţiei bune de colaborare pe care o are cu liderul Ion Ruşeţ să închidă gura opoziţiei din Gorj.

    Morega susţine faptul că a stabilit cu liderul democrat Ion Ruşeţ să treacă la o analiză a structurii de specialişti pe care cele două formaţiuni îi au în sistemul minier şi energetic, dar şi la deconcentrate. „Am căzut de acord cu domnul Ruşeţ să examinăm structura specialiştilor din instituţiile publice, din economia judeţului şi să mergem cu cei mai buni specialişti. Să nu mai avem comentarii din partea opoziţiei”, a declarat în acest sens Morega. De altfel, acesta dă ca exemplu perioada în care liberalii au făcut numiri pe funcţii la deconcentrate şi nu au existat critici.

    Vlaicu, evaluat la ordinul lui Morega

    Liderul UNPR Gorj a mai declarat că se va face dreptate şi doar adevăraţii specialişti vor fi susţinuţi pe funcţii. „Şi Vlaicu va fi supus unei evaluări şi eu mă supun evaluării. Eu trebuie să raportez, însă, ce fac pentru întărirea organizaţiei. Şi ei, la rândul lor trebuie să-mi raporteze ce fac”, a mai adăugat Dan Ilie Morega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: