spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesFilip nu-şi lasă fiul să ajungă vice la CJ

    Filip nu-şi lasă fiul să ajungă vice la CJ

    Dacă PSD şi PP-DD cad la pace în Consiliul Judeţean (CJ), Filip de la Rovinari îi transmite fiului său să stea deoparte pentru a nu-şi compromite cariera politică. Potrivit unor surse, Marian Pungan sau Robert Filip, fiul primarului de la Rovinari, ar fi în cărţi pentru a ocupa postul de vicepreşedinte al CJ Gorj, dacă PP-DD va cădea la pace cu PSD. De asemenea, primarul de la Rovinari susţine o alianţă împotriva PSD la Gorj şi speră ca vineri PNL, PDL şi PP-DD să fie tot unite împotriva lui Călinoiu.

    Liderii PSD Gorj, Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru, s-au aflat marţi la Bucureşti pentru a tranşa majoritatea în Consiliul Judeţean cu PP-DD, deşi conducerea Partidului Poporului la Gorj a anunţat că va merge cu PNL şi PDL. Călinoiu şi Cârciumaru negociază, astăzi, cu liderii PP-DD de la Bucureşti majoritatea în Consiliul Judeţean, postul liberalei Mădălina Ciolocoi urmând să-i revină unuia dintre aleşii judeţeni ai PP-DD. Potrivit unor surse, Marian Pungan sau Robert Filip, fiul primarului de la Rovinari, ar fi în cărţi pentru a ocupa postul de vicepreşedinte al CJ Gorj dacă PP-DD va cădea la pace cu PSD. Curios este faptul că edilul PNL de la Rovinari, Dorin Filip, nu-l încurajează pe fiul său, Robert Filip, să accepte postul de vice pentru a nu se compromite politic. „Îi recomand să stea pe dreapta ca să nu-şi strice viitorul politic. Majoritatea PSD cu PP-DD ar fi slăbuţă, iar fiul meu s-ar compromite”, a mai declarat Dorin Filip despre posibilitatea ca fiul său să fie ales vicepreşedinte în locul Mădălinei Ciolocoi. „Ca tată îl sfătuiesc să stea pe dreapta, nu e momentul să-şi strice viitorul într-o asemenea funcţie, prin compromisuri. Îşi strică viitorul într-un judeţ aproape distrus cum arată el la ora actuală. Ne e momentul să intre într-o politică ce ar trebui să nu se facă aşa, cum se face la Gorj. Majoritatea în Consiliu va fi slăbuţă şi n-are rost să se încurce în aşa ceva, s-ar compromite. Să-şi continue activitatea politică acolo unde e, are timp şi pentru mai mult”, l-a sfătuit Filip pe fiul său.

    Alianţă anti PSD

    Edilul Dorin Filip, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Gorj, vede cu ochi buni unificarea tuturor partidelor de Dreapta pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din toamnă. Filip apreciază refacerea Alianţei Dreptate şi Adevăr între PNL şi PDL şi spune că, şi la Gorj, oamenii având aşteptări şi de la alte partide nu numai de la PSD. Dorin Filip face referire şi la pierderea majorităţii în Consiliul Judeţean de către pesedistul Ion Călinoiu. „O schimbare după 20 de ani la Gorj ar fi benefică pentru toată lumea. De ce să nu lăsăm şi Dreapta să încerce să conducă judeţul acesta pentru ne-am săturat de Stânga şi vedeţi unde am ajuns”, mai spune Dorin Filip încrezător că şi vineri se va menţine majoritatea PNL, PDL, PP-DD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: