spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesFlorescu, Berca şi Drăguşin comentează decizia CCR

    Florescu, Berca şi Drăguşin comentează decizia CCR

    Politicienii gorjeni au comentat pentru cotidianul „Impact în Gorj” amânarea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) privind validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie, de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

    Curtea Constituţională a decis că amână orice verdict până pe data de 12 septembrie, timp în care Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar, iar Birourile Electorale Judeţene trebuie să verifice listele celor cu drept de vot la data de 29 iunie. Vicepreşedintele PSD Gorj, Ciprian Florescu, se aştepta ca ieri, judecătorii CCR să dea decizia finală care să clarifice legalitatea Plebiscitului, amânarea decizie surprinzându-l, însă, pe social-democrat. „Ne aşteptam la o decizie care să ne lămurească sau să ne facă pe toţi să gândim că intenţia este una corectă şi în favoarea poporului. Faptul că au hotărât să prelungească acest termen dovedeşte că sunt dispuţi toţi judecătorii CCR să analizeze detaliile care au stat la baza organizării Referendumului şi efectele care au rezultat din finalizarea acestuia. Faptul că se prelungeşte nu pot să spun că este în avantajul cuiva, ci pot să spun că este un semn extrem de important în ceea ce priveşte dorinţa CCR de a analiza în spiritul legii situaţia. Invalidarea Referendumului ar fi ilegală, imorală şi împotriva dorinţei majorităţii poporului. Soluţionarea ar trebui să apară cât mai repede ”, a declarat social-democratul Ciprian Florescu.

    Verificarea listelor

    Amânarea deciziei CCR a fost comentată şi de reprezentanţii PNL Gorj. Purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, Virgil Drăguşin, acceptă amânarea deciziei privind Referendumul având în vedere faptul că judecătorii CCR au de dat un verdict foarte greu. „Curtea Constituţională a avut de luat o decizie extrem de grea în baza căreia pot avea loc schimbări profunde pe scena politicii. Deşi greutatea apăsa mult pe umerii judecătorilor, cred că aceştia au luat o decizie destul de înţeleaptă, cea mai uşoară la îndemână, în sensul reverificării listelor permanente pentru a se vedea acurateţea acestora, întrucât, toată jurisprudenţa CCR ar trebui să ducă la o singură decizie de validare a Referendumului. Sper ca acest lucru să se verifice, iar în septembrie să se întrunească condiţiile de validare”, a mai spus liberalul Virgil Drăguşin. Decizia a fost comentată şi de Eduard Berca, consilier local din partea PDL Gorj. „Accept decizia. Este o decizie constituţională, care nu poate fi comentată. Este decizia Curţii şi o acceptăm. Din punct de vedere legal mi se pare corectă. Personal însă nu mi se pare corect faptul că s-a întâmplat aşa, că oamenii au avut de suferit în urma acestei dispute politice. Criza politică din ultima perioadă a dat peste cap euro, a adâncit problemele oamenilor de afaceri, lumea suferă şi asta nu mi se pare drept”, a spus Eduard Berca. Nicolae Daviţoiu, preşedintele PDL Târgu-Jiu nu a dorit să se pronunţe cu privire la decizia CCR, declarând faptul că trebuie să apară justificarea iar când se va întâmpla acest lucru, cu siguranţă, vor exista şi comentariile. „Să apară justificarea. Când apare putem comenta”, a spus Daviţoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: