spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesGăsit vinovat de Cârciumaru, dar reconfirmat de ceilalți pesediști

    Găsit vinovat de Cârciumaru, dar reconfirmat de ceilalți pesediști

    Deși părea la un pas de a pierde șefia PSD Târgu Jiu după criticile aduse chiar de liderul județean Florin Cârciumaru, Aurel Popescu a fost reconfirmat la conducerea organizației municipale. Chiar dacă a pierdut fotoliul de primar în fața liberalului Marcel Romanescu, social democrații târgujieni i-au acordat din nou încrederea politică lui Aurel Popescu în Biroului Politic Municipal.

    O singură abținere

    Aurel Popescu a fost criticat dur de către Florin Cârciumaru, care i-a reproșat că nu a fost în stare să păstreze Primăria Târgu Jiu în ograda PSD, iar mulți dintre colegi îl vedeau ca și plecat de la șefia organizației municipale. Nu a fost însă așa, pentru că membrii Biroului Politic Municipal au votat, cu o singură abținere, ca Popescu să rămână pe postul de președinte. „A avut loc o ședință de lucru, de analiză a organizației municipale a PSD. O ședință în cadrul căreia am discutat despre aspectele care au condus la pierderea alegerilor în Târgu Jiu. La finalul discuției, s-a căzut de comun acord să se supună la vot dacă domnul Aurel Popescu mai poate să rămână în fruntea organizației municipale sau nu. A fost o singură abținere a unui coleg. Până în 2019, organizația PSD Târgu Jiu va fi condusă de Aurel Popescu”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Anca Bordușanu.

    „Cârciumaru nu mă vrea schimbat”

    Aurel Popescu neagă în continuare orice neînțelegere între el și Florin Cârciumaru și dă asigurări că liderul de la județ nu îl vrea plecat din funcție. „Nici de departe domnul Florin Cârciumaru nu mă vrea schimbat din fruntea organizației municipale, nici de departe nu a aruncat întreaga vină în spatele lui Aurel Popescu. Chiar a ținut să sublinieze că interpretările care s-au dat cuvintelor domniei sale au fost unele puțin exagerate. Principalul vinovat… înseamnă că suntem mai mulți vinovați și e unul mai vinovat decât ceilalți. Nu pot spune acum că cineva îmi vrea mie schimbarea. E posibil să îmi dorească cineva schimbarea. Nu cred că ne iubește nimeni în totalitate, indiferent de organizația din care facem parte”, a declarat Aurel Popescu.

    „Aici a greșit foarte, foarte mult”

    Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, spunea clar zilele trecute că strategia de campanie a lui Aurel Popescu a fost una pierzătoare. „Domnul Aurel Popescu este, poate, principalul vinovat, în sensul că a avut la dispoziție șase luni de zile și n-a știut să-și construiască, să-și clădească așa cum trebuie, ca să iasă învingător în campania electorală. Campania trebuia să o ducă din momentul în care, prin HCL, a preluat conducerea primăriei. Poate că aici a greșit foarte, foarte mult. A avut timp suficient să facă scară de scară, bloc de bloc, apartament de apartament, dar nu a făcut-o. Acest lucru l-a făcut Marcel Romanescu. Domnul Aurel s-a bazat, probabil, pe faptul că este cunoscut de cetățenii municipiului Târgu Jiu din activitatea pe care a desfășurat-o în calitatea de consilier și de viceprimar”, spunea senatorul Cârciumaru zilele trecute.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: