spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăPoliticGreu de soluţionat

    Greu de soluţionat

    Situaţia consilierilor PP-DD de la Motru a ajuns pe masa reprezentanţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, în condiţiile în care juriştii Prefecturii nu au fost capabili să dea o soluţie în acest caz.

    Prefectura Gorj bate pasul pe loc în ceea ce priveşte scandalul consilierilor PP-DD de la Motru daţi afară din partid înainte ca aceştia să treacă la PSD. Partidul lui Dan Diaconescu susţine că aleşii locali de la Motru au pierdut mandatele din Consiliul Local şi a cerut retragerea lor. Bazându-se, însă, pe Ordonanţa 55 care le permite traseismul politic, cei patru consilieri locali, printre care şi Ilie Petrescu, au contestat la Prefectură cererea PP-DD pe motiv că pot să-şi păstreze locurile în Consiliul Local Motru. Ulterior, Direcţia Juridică a Prefecturii Gorj trebuia să dea o soluţie în care cei patru aleşi locali să ştie dacă au pierdut sau nu posturile de consilieri locali. Din motive neştiute, Liviu Diaconescu, şeful Direcţiei Juridice, a evitat, însă, să le dea un răspuns, deşi speţa este întâlnită şi în alte consilii locale din ţară. Aşadar, de mai bine de o săptămână, cazul a fost înaintat Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru soluţionare. „După primirea unui răspuns din partea Ministerului, vom hotărî ce măsuri trebuie să dispunem în continuare. Nu ne-am permis să luăm noi o decizie la nivelul judeţului având în vedere că şi în alte judeţe sunt speţe similare. Şi atunci, modul de soluţionare trebuie să fie unitar în toată ţara”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Direcţiei Juridice din cadrul Prefecturii Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: