spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticÎncă un pas pentru salvarea CE Oltenia

    Încă un pas pentru salvarea CE Oltenia

     

    Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare va intra la vot, săptămâna viitoare, în procedură de urgență. Până atunci Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senatul României au acordat raport de admitere proiectului de lege care permite acordarea de ajutoare de stat de salvare a Complexului Energetic Oltenia și Tarom.

    Senatorul PSD Florin Cârciumaru susține că se fac pași importanți pentru ca CEO să obțină sumele necesare funcționării. Ieri, un prim acord a fost dat. Colegii mei din Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senatul României au acordat raport de admitere proiectului de lege care permite acordarea de ajutoare de stat de salvare a Complexului Energetic Oltenia și Tarom. Președintele Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, și Cornel Bobâlcă, reprezentantul Ministerului Economiei și Energiei, le-au prezentat senatorilor situația dificilă în care se află compania, din cauza prețului foarte mare a certificatelor de carbon, menționând, totodată, importanța și necesitatea acordării ajutorului de salvare. Dacă producătorul de energie pe cărbune nu va primi 1, 2 miliarde de lei pentru achitarea certificatelor de carbon, acesta nu va mai putea funcționa începând cu 1 mai. Colegii mei senatori de la Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale au conștientizat pericolul în care s-ar afla întregul Sistem Energetic Național, dacă CE Oltenia ar înceta, începând cu 1 mai, să mai asigure cota sa de piață de 24%. Să sperăm că această ultimă soluție aleasă de actualii guvernanți va reprezenta “colacul de salvare” pentru CE Oltenia, și nu lichidarea companiei, a transmis parlamentarul de Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: