spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesÎncep jocurile politice. Alegerile în două tururi creează alianțe. Tudor: „Chiar și...

    Încep jocurile politice. Alegerile în două tururi creează alianțe. Tudor: „Chiar și USR poate fi lângă PSD”

    Angajarea răspunderii Guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi întoarce planurile partidelor în ceea ce privește campania electorală. Practic, ne întoarce la campaniile dinainte de 2012, când, în turul doi, votul cetățenilor este negociat pe interese politice.  Social-democrații susțin că alianțele vor prima de acum încolo.

    Prim Vicepreședintele PSD Târgu Jiu este convins că noua structură de alegere a primarilor nu va schimba rezultatul la Primăria Târgu Jiu. Adrian Tudor mizează pe lipsa de implicare din ultimi trei ani, a primarului Marcel Romanescu. „Alegerile din două tururi ne obligă la o altă strategie. O campanie în doi timpi poate fi un avantaj sau un dezavantaj, depinde de echipă. Eu nu-mi fac probleme pentru PSD la Târgu Jiu nici dintr-un tur, nici din două tururi, pentru că, se pare, că suntem singurul partid care are un proiect concert. Deocamdată avem un primar PNL care aplică proiectele PSD. Romanescu nu a venit cu nicio noutate, nicio propunere în spațiul Public”, susține alesul local.

    PSD+….USR?

    Social-democratul recunoaște că prin asumarea făcută de PNL, este nevoie de alianțe deoarece orice calcul  pălește în fața unei negocieri politice. Tudor ia în calcul o alianță inclusiv cu USR, pentru un proiect comun. „Vor conta foarte mult alianțele. Trebuie să vedem cu cine vom putea crea aceste alianțe pentru că și la nivel local și județean vom avea nevoie de alianțe. Mizăm pe aceleași partide ca la nivel central. În politică e bine niciodată să nu spui niciodată. Cine s-ar fi gândit că în 2008- 2009 PSD  va guverna cu PD?! E posibil orice, chiar și USR poate fi lângă PSD. Am putea face o alianță cu oricine, atâta timp cât nu negociem principii și găsim un proiect comun pentru cetățeni”, a mai declarat Adrian Tudor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: