spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticANI îi încurcă planurile, primarului Ion Ciocea!

    ANI îi încurcă planurile, primarului Ion Ciocea!

    Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, a completat formularul PSD pentru o nouă candidatură la alegerile locale. Acesta susţine că se încadrează, în momentul de faţă, în criteriile de integritate impuse de partid pentru că nu are o hotărâre definitivă şi irevocabilă în procesul pe care edilul îl are cu ANI, prin care să i se interzică dreptul de a mai candida.

    ion-ciocea

    Deşi îşi doreşte să candideze în acest an, pentru un nou mandate de edil-şef al comunei Bustuchin, Ion Ciocea riscă să nu mai poată face acest lucru din cauza procesului pe care îl are cu Agenţia Naţională de Integritate. Inspectorii ANI ar putea să îl declare incompatibil pe Ciocea. „Eu sunt la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aştept un verdict. Mai am câteva proiecte de derulat în comună. Încă nu au stabilit un termen, m-au trimis în Camera preliminară. Mi-am trimis avocatul la Bucureşti să mai facă după legea 313 o completare, pentru că nu au înţeles cu firmele primăriei cum stă treaba”, a declarat Ion Ciocea primarul comunei Bustuchin.

    Pierdere

    Ciocea a pierdut procesul în prima instanţă la Curtea de Apel Craiova şi a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ion Ciocea speră, însă, să câştige procesul cu ANI ca să poată candida din nou la primăria Bustuchin şi să poată finaliza investiţiile deja derulate în localitate. „Eu sper să se termine cât mai repede şi dacă sunt incompatibil să nu încurc nici partidul şi eu să stau liniştit. În viaţă trebuie să ştiu să mai fac şi altceva dacă te lupţi sau te baţi! Sper să încep un nou mandat şi să fie clarificată situaţia”, a adăugat Ciocea. ANI l-a acuzat pe edilul de la Bustuchin că în perioada în care a ocupat funcţia de primar făcea parte şi din Adunarea Generală a Acţionarilor de la două societăţi de salubrizare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: