spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticIndependenţa energetică, un obiectiv strategic naţional! Ce solicită un deputat de Gorj,...

    Independenţa energetică, un obiectiv strategic naţional! Ce solicită un deputat de Gorj, Ministerului Economiei

    Mihai WeberPreședintele executiv PSD Gorj, deputatul Mihai Weber a solicitat parlamentarilor și Ministerului Economiei punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în programul de guvernare privitor la realizarea independenței energetice a României până în 2020. Acest proiect este vital pentru dezvoltarea viitoare a României și locul pe care România îl va ocupa în Europa. „Doresc să aduc în atenția dumneavoastră o problemă de maximă importanță pe care Partidul Social Democrat și-a asumat-o prin Programul de Guvernare – Independența Energetică a României. Independența Energetică poate fi cel mai important atu al României în jocul economic european și la viitoarele negocieri privind locul României în Uniunea Europeană. Ținând cont de importanța acestui obiectiv strategic, solicit Ministerului Economiei să demareze urgent măsurile prevăzute în programul de guvernare privind domeniul energiei. Complexul Energetic Oltenia, unul dintre cei mai mari producători de energie din țară, are nevoie urgentă de investiții pentru modernizare tehnologică. Aceste modernizări tehnologice vor aduce în final o producție mai mare de energie și un preț mai mic de producție. Va trebui să ne bazăm în viitor pe un mix energetic complex: hidro, nuclear, cărbune, petrol gaze și energie regenerabilă, care să ofere României independența energetică până în 2020. Câștigarea independenței energetice va putea crea peste 20.000 de noi locuri de muncă în România, în următoarea perioadă. România trebuie să evolueze către rolul de hub regional de producție, înmagazinare și tranzacționare a energiei, cât și spre centrarea pe consumatorul de energie ca principal beneficiar al diversificării surselor, serviciilor de energie și spre dezvoltarea infrastructurii energetice concomitent cu introducerea de tehnologii inteligente”, a declarat deputatul Mihai Weber.

    Parlamentarul doreşte să atragă atenția asupra proiectului de modernizare al Complexul Energetic Oltenia, obiectiv prioritar pe agenda parlamentarilor PSD Gorj, parte integrantă a programului energetic național al PSD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: