spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticInterpelare: Ce se întâmplă cu alocațiile și bursele profesionale?

    Interpelare: Ce se întâmplă cu alocațiile și bursele profesionale?

    Ministrul Educației Monica Cristina Anisie, interpelat de senatorul Florin Cârciumaru. Parlamentarul de Gorj critică haosul din domeniul învățământului afirmând că oficialii ar trebui să elimine ceața în care se află sistemul educațional. Programele naționale cu finanțare, bursele și alocațiile sunt în pericol din cauza

    Senatorul PSD Florin Cârciumaru atrage atenția asupra modului în care este gestionat sistemul educațional în România în perioadă de urgență. Alesul susține că oficialii din Minister ar trebui să aibă în vedere atât situația elevilor cât și a profesorilor. “ Stimată doamnă ministru Monica Cristina Anisie, După cum am constatat cu toții, virusul COVID-19 a pus stăpânire și pe România, și, în decurs de câteva zile, viața tuturor s-a schimbat categoric, fiind forțați să ne adaptăm acestei situații crunte. De aceste schimbări nefaste au parte însă și copiii, elevii, cadrele didactice și părinții.Având în vedere slaba comunicare a specialiștilor din Ministerul Educației din această perioadă, dar și fluxul mare de informații venite pe surse, care nu sunt sigure, vă rog respectuos, doamna ministru Monica Cristina Anisie, să oferiți dumneavoastră, mai des, precizări oficiale și concrete, privind modul de desfășurare  a anului școlar 2019-2020. Trebuie eliminată ceața în care se află sistemul educațional, iar specialiștii dumneavoastră de la minister trebuie să facă acest lucru cât mai repede! Elevii, părinții și cadrele didactice trebuie să cunoască situația! În acest sens, cu tot respectuul cuvenit, vă rog, doamna ministru, să-mi oferiți răspunsuri certe și cu celeritate. Presupun că aveți deja o strategie, care cuprine mai multe scenarii, și sunteți pregătită să o aplicați în funcție de evoluția pandemiei. Astfel, este posibil ca  anul școlar să se prelungească în vacanța de vară pentru ca elevii să poată recupera din materie? Învățământul on-line nu este eficient în totalitate și, din păcate, nu a ajunsla toți elevii României din mai multe motive, unul fiind sărăcia.In cazul în care vârful pandemiei se va extinde până la 15 mai, după cum apreciazăspecialiștii din Sănătate, ce se va întâmpla cu cele două sesiuni de bacalaureat? Mai există timp pentru desfășurarea celor două sesiuni? Se pot elevii pregăti pentruprima sesiune de bacalaureat din moment ce dumneavostră nu ați precizat nimic în spațiul public? Mai este posibil ca în luna august să aibă loc prima sesiune de bacalaureat, având în vedere posibila extindere a anului școlar până în luna iulie?Cum se va putea încheia situația școlară a elevilor, dacă până acum nu ați venit măcar cu un model sau propunere de evaluare a celor care învață de acasă?Responsabilii din ministerul condus de dumeavoastră au solicitat celor din cadrul inspectoratelor școlare județene o situație a modului în care învață elevii din mediul rural, în această perioadă?  În multe localități din România nu există semnal la telefon și internet, iar în multe altele, părinții sunt prea săraci pentru a le asigura un telefon, tabletă sau laptop conectat la internet pentru a continua studiul de acasă . S-a gândit cineva și la aceștia? Și dacă da, cum i-ați ajutat? Ce sfaturi le-ați dat cadrelor didactice? In aceste condiții de pandemie, mai este valabil calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a? Aceștia au timp și potențial pentru a se pregăti pentru examenele deja anunțate? Când veți face o informare oficială pentru ei? Există posibilitatea schimbării datelor de desfășurare a examenelor de Definitivat și Titularizare? Când veți face precizări oficiale în acest sens?Doamna ministru al Educației, Monica Cristina Anisie, ce se va întâmpla cu elevii care au împlinit sau împlinesc, în această periodă, vârsta de 18 ani și nu pot depune documentele pentru a primi în continuare alocațiile? Bursele profesionale ale elevilor din învățământul profesional vor fi acordate și pentru această perioadă?În Programul național de protecție socială “Bani de liceu”, elevii mai beneficiaza de aceste sume în perioada de criza?Pe perioada coronacrizei, cum vor fi remunerați angajații din învățământul preșcolar?Dacă se pune problema tăierii salariilor angajaților din sistemul educațional, care este poziția dumneavoastră?”, se arată în interpelarea parlamentarului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: