spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesIordache, președinte interimar la ALDE Gorj

    Iordache, președinte interimar la ALDE Gorj

    ALDE Gorj își schimbă conducerea. Norica Nicolai pasează postul de președinte unui lider local care are timp să rezolve problemele în teritoriu. Numirea noului președinte ALDE Gorj s-a făcut în cadrul BPN-ului organizat ieri la nivel central.

    După cinci luni de interimat Norica Nicolai părăsește scaunul de șef al organizației ALDE Gorj. Postul îi revine proaspătului ales președinte peste organizația municipală Ion Iordache. De altfel politicianul a declarat de la început că-și dorește funcția de președinte, la centru fiind ieri posibilă numirea oficială. „Ion Iordache a fost numit președinte interimar. Decizia a fost luată la nivel central în cadrul Biroului Permanent Național”, a declarat purtătorul de cuvânt Gabriela Gângioveanu. Ion Iordache declara la venirea sa în partid că alegerile pentru funcția de președinte al ALDE Gorj se pot amână până când toate organizațiile din teritoriu vor fi puse la punct.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: