spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăPolitic„Khraibani a mușcat mâna care a hrănit-o”, susţine PSD Gorj

    „Khraibani a mușcat mâna care a hrănit-o”, susţine PSD Gorj

    Social-democrații gorjeni se declară uimiți de atitudinea deputatei Camelia Khraibani de a părăsi PSD. Președintele PSD Târgu-Jiu susţine că deputata ar fi trebuit să informeze mai întâi organizația PSD Gorj cu privire la intenția sa de a pleca din partid, având în vedere faptul că formațiunea politică i-a adus acesteia un mandat de deputat.

    khraibaniSocial-democrații gorjeni se declară uimiți de atitudinea și de decizia deputatei Camelia Khraibani de a părăsi PSD și de a activa ca parlamentar independent. Aurel Popescu, președintele PSD Târgu-Jiu susține că, în mod normal Kharibani ar fi trebuit să informeze mai întâi organizația PSD Gorj cu privire la intenția sa de a pleca din partid, având în vedere faptul că formațiunea politică i-a adus acesteia un mandat de deputat. De asemenea, președintele PSD Târgu-Jiu, consideră că deputata ar fi trebuit să își exprime nemulțumirile în cadrul partidului din care făcea parte și nu să ia decizii de una singură. „Khraibani a mușcat mâna care a hrănit-o și a lovit în cei care au susținut-o”, mai spune Aurel Popescu, președintele PSD Târgu-Jiu. „N-am înţeles această atitudine, nu am înţeles această poziţie. Atunci când te susţine o organizaţie, la rândul tău trebuie să o respecţi şi să vii să discuţi toate problemele cu organizaţia. Nu suntem aici independent, aici facem parte dintr-un grup… noi facem parte dintr-o organizaţie foarte bine structurată. În niciun caz nu este corect să luăm decizii independente, fără să spui problemele. Nu e normal să ne întoarcem împotriva unei mâine pe care cineva ne-a întins-o cu ceva vreme în urmă şi acum să facem tot ce este posibil ca să lovim în cei care au susţinut-o”, a spus viceprimarul Aurel Popescu.

    Camelia Khraibani este o pierdere pentru PSD Gorj, susține Ciprian Florescu, vicepreședintele partidului, după ce aceasta a anunțat că va activa în Parlamentul României ca deputat independent. Khraibani a plecat din PSD, nemulțumită de faptul că social-democrații gorjeni au ales să îl susțină la Primăria Motru pe Cosmin Morega. Ciprian Florescu, vicepreședintele PSD Gorj afirmă că, cel mai probabil Khraibani a considerat că ar fi mai avantajată dacă va candida din postura de independent la primăria municipiului Motru. „PSD îşi va susţine candidatul la Motru. Este firesc să facem acest lucru. Sigur, orice parlamentar care pleacă e o pierdere pentru partid”, este de părere Ciprian Florescu. Camelia Khraibani a fost aleasă deputat pe colegiul 4 din judeţul Gorj, pe listele USL în 2012, și cel mai probabil va candida din nou la alegerile parlamentare din toamnă, în cazul în care nu va câștiga bătălia electorală pentru primăria celui de-al doilea municipiu din județul Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: