spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticKraibani are soluţii pentru problemele din Motru

    Kraibani are soluţii pentru problemele din Motru

    Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, consideră că medicul Camelia Kraibani poate ajuta cel mai bine zona în ceea ce înseamnă iniţierea de acte legislative în interesul localnicilor. Acesta este şi motivul pentru care Kraibani este susţinută pentru un mandat de deputat în Parlamentul României.

    După ce marţi şi-a depus candidatura alături de premierul Victor Ponta pentru un mandat de deputat, ieri medicul Camelia Kraibani a trecut împreună cu autorităţile publice locale la pregătirea pentru alegerile parlamentare. Găsirea de noi oportunităţi în ceea ce înseamnă dezvoltarea zonei Motru, crearea de locuri de muncă, dar şi viitorul tinerilor constituie o parte din priorităţile candidatului social-democrat la alegerile parlamentare. „Încă de când mi s-a propus acest lucru mi-am dat seama de responsabilitatea care apasă pe umeri, dar acest lucru nu mă sperie. Multe probleme aşteaptă soluţii de rezolvare, dar ideea este să le prioritizezi. Lipsa locurilor de muncă reprezintă o prioritate, alternative la activitatea de minerit, atragerea de fonduri europene sunt probleme importante care îşi vor găsi rezolvarea. Sunt convinsă că voi putea face multe pentru municipiul Motru împreună cu autorităţile locale şi specialiştii formaţi aici”, a declarat candidatul PSD la alegerile parlamentare. Proiectele candidatului USL, Camelia Kraibani, vizează şi dezvoltarea sistemului medical din Motru încât pe viitor echipa de medici să se mărească cu noi specialişti.

    Hanu: „Am o mare dezamăgire”

    La ora actuală, Organizaţia PSD Motru este cea mai mare din judeţ, numărând peste 2.200 de membri. Dezămăgit de activitatea celorlaţi parlamentari care în opinia lui Dorin Hanu au plecat în Parlament, au venit acasă şi atât, primarul din Motru vrea altceva, vrea un parlamentar care să muncească pentru oraşul şi zona în care trăieşte. „Am avut o mare dezamăgire în ceea ce priveşte ceilalţi parlamentari, de aceea mi-am dorit şi susţin un om pe care-l cunosc foarte bine şi care are realizări bune la Spitalul Municipal. Avem Legea Minelor blocată, avem zone exploatate dar neecologizate, avem nevoie de alternative economice şi de locuri de muncă”, a explicat primarul Dorin Hanu. Ferm în declaraţiile făcute, primarul municipiului Motru şi vicepreşedintele PSD Gorj, Dorin Hanu, a atras atenţia asupra faptului că „avem nevoie de oameni care să facă ceva, legi bune şi importante pentru cetăţeni”.

    Te-ar mai putea interesa

    6 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: