spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticLege inițiată de un deputat gorjean care ar putea să ducă la...

    Lege inițiată de un deputat gorjean care ar putea să ducă la deblocarea unor investiții majore

    Deputatul PSD de Gorj, Elvira Şarapatin, a iniţiat o lege, care a fost votată de Parlament, pentru deblocarea investiţiilor de la nivel local prin includerea acestora în lucrări de interes public major

    Parlamentarul social-democrat Elvira Şarapatin a adus modificări Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prin care se vor debloca obiectivele de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii locale şi naţionale.

    Iniţiativa legislativă a fost votată miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

    „Am completat articolul 5 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, astfel încât lucrările declarate de interes naţional de la nivel local să reprezinte lucrări de interes public major, acestea fiind indispensabile în cadrul politicilor fundamentale ale ţării în domeniul asigurării infrastructurii locale şi naţionale. Astfel, lucrările care se declară de interes naţional şi traversează localităţi, drumuri judeţene, orăşeneşti şi comunale şi asigură legăturile cu municipii, oraşe şi comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale, reprezintă lucrări de interes public major. De asemenea, amenajările privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică pentru construcţia de hidrocentrale, având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic, reprezintă lucrări de interes public major”, a declarat deputatul PSD Elvira Şarapatin.

    O astfel de investiție este amenajarea hidroenergetică a râului Jiului în zona Defileului. Investiția este finalizată aproape în totalitate, dar s-a blocat pentru că s-au schimbat normele de protecție a mediului, după ce zona devenit Parc Național.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: