spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesLege modificată de parlamentarii gorjeni, în favoarea CEO

    Lege modificată de parlamentarii gorjeni, în favoarea CEO

    Banii primiți de Complexul Energetic Oltenia (CEO), prin ajutor de stat, rămași necheltuiți, vor putea fi folosiți și anul acesta. Restituirea sumelor către stat a fost evitată, printr-un amendament depus de parlamentarii gorjeni. Anunțul a fost făcut de deputatul PSD Claudiu Manta.

    Peste 535 de milioane de euro au ajuns la CE Oltenia, sub formă de ajutor de stat, pentru achiziționarea de certificate verzi, necesare funcționării companiei. Sumele rămase necheltuite vor putea fi folosite ulterior.

    „Este vorba despre un amendament extrem de important pentru funcționarea CE Oltenia, pe care l-am depus cu colegii PSD Gorj și câțiva parlamentari PNL Gorj. Practic, prin acest amendament, trecut în regim de urgență de comisii, am permis ca CE Oltenia să utilizeze banii necheltuiți, primiți prin ajutorul de stat, anul acesta, pentru achiziția certificatelor de CO2, pentru anul în curs. Prin colaborarea noastră, acest amendament a trecut și, zilele următoare, va intra în Plenul Parlamentului urmând ca, ulterior, această lege să producă efecte și CE Oltenia va putea să cumpere certificatele necesare funcționării”, a declarat deputatul Claudiu Manta.

    Politicianul susține că, prin aceste modificări, este descurajată specula.

    „După cum știți, uitându-ne la practica anilor trecuți, cu cât trece timpul, practica este ca pretul să crească. Practic, prin acest amendament, s-a dat o lovitură speculatorilor de certificate de CO2, care măreau prețul spre sfâșitul anului. Dacă cei de la CE Oltenia au banii, pot să achiziționeze aceste certificate și în cursul anului”, a mai transmis deputatul PSD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: