spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlines„Lege şi locuri de muncă” pentru Gorj

    „Lege şi locuri de muncă” pentru Gorj

    Liberalii gorjeni au lansat ieri programul de guvernare locală pentru judeţul Gorj, „Lege şi locuri de muncă”. Proiectul este unul de anvergură, fiind primul de acest gen lansat la nivelul judeţului. Dan Vâlceanu spune că era necesar un astfel de proiect întrucât, în opinia lui, administraţia publică de la nivelul judeţului „a rămas în urmă” şi odată cu ea şi populaţia judeţului.

    pnl-program-020

    Administraţia publică este învechită

    Liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a precizat că acest proiect lansat ieri îşi propune să apere interesele cetăţenilor. „În Gorj, administraţia publică este învechită. La nivelul Consiliului Judeţean, avem de-a face cu funcţionari care de cele mai multe ori ne arată că sunt slab pregătiţi. Administraţia publică în judeţul Gorj trebuie să fie îndreptată către cetăţean, în interesul cetăţeanului şi trebuie făcută doar de profesionişti. Lumea s-a schimbat, administraţia publică trebuie să schimbe odată cu ea. În judeţul Gorj, la Consiliul Judeţean Gorj şi în alte administraţii lumea şi administraţia au rămas în urmă”, a declarat Dan Vâlceanu.

    pnl-program-001pnl-program-021

    Cetăţenii vor hotărî modul în care se cheltuieşte banul public

    Copreşedintele PNL Gorj, senatorul Tudor Barbu, a precizat că toţi cetăţenii judeţului pot contribui cu idei la acest proiect. Totodată, acesta a criticat modul în care banul public a fost pur şi simplu risipit. „Până acum, în Gorj şi din păcate nu doar în Gorj, aproape în toată România, banul public s-a cheltuit celor care politic au condus vremelnic ţara în ultimii 26 de ani. Ne-am gândit că e momentul ca în Gorj să cerem oamenilor să prioritizeze împreună cu politicul modul în care se cheltuieşte banul public, fapt pentru care gorjenii vor putea hotărî dacă este mai important să faci o şcoală la Târgu-Cărbuneşti sau îmbunătăţeşti un spital la Sadu. Ei vor hotărî dacă aici, la Târgu-Jiu, e mai important să bagi milioane de euro, cum am auzit aseară la televizor, 2 milioane de euro vrea să bage Cârciumaru în ceva cu peisagistică, pansele şi flori în parc. E foarte frumos pentru că parcul acela găzduieşte unele dintre cele mai minunate opere din lume, dar totuşi, 2 milioane de euro în parc când în Târgu-Jiu sunt cel puţin 10 copii care au terminat facultatea cu masterat şi nu au loc de muncă”, a declarat Tudor Barbu, copreşedintele PNL Gorj.

    pnl-program-019pnl-program-016

    La evenimentul de lansare a proiectului PNL „Lege şi locuri de muncă”, au participat atât primari din judeţ, dar şi candidaţii la alegerile locale, cât şi preşedintele PNL Alba, Florin Roman. Totodată, liderii liberali au declarat că acest program este deschis pentru propuneri venite din partea cetăţenilor judeţului Gorj, astfel încât să fie îmbunătăţit, şi îşi propune să să fie un altfel de proiect faţă de cele servite până acum de clasa politică.

    pnl-program-013pnl-program-004

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: