spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăPoliticLiberalele îşi vor alege şefa

    Liberalele îşi vor alege şefa

    Sfârşitul de săptămână va fi unul tensionat pentru liberalele ce intenţionează să candideze la alegerile de la Organizaţia Judeţeană de Femei, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 5 martie. Singura liberală ce şi-a manifestat intenţia de a candida este chiar preşedinta interimară a filialei, Mădălina Ciolocoiu, aceasta depănându-şi ieri dosarul de participare. Conducerea PNL Gorj a precizat că aceste candidaturi se mai primesc doar până astazi la ora 11. Preşedintele liberal Dian Popescu a precizat că-i acordă întreg sprijinul de care are nevoie actualei preşedinte interimare, asta în condiţiile în care „Mădălina este o liberală foarte bună, ambiţioasă, munceşte şi se dedică total muncii de partid. Dacă aş mai avea membre ca ea în organizaţie, aş rupe judeţul în două”. Preşedintă a Organizaţiei Municipale de Femei din 2006 până în 2010, Mădălina Ciolocoiu a reuşit ca pe parcursul mandatului de lideră să formeze organizaţii locale în 16 localităţi, cu peste 650 de membre active”. Este primul meu mandat la judeţ, la care aspir. Rezultatele bune înregistrate la Organizaţia din Târgu-Jiu m-au determinat şi ambiţionat să candidez pentru funcţia de preşedintă la Organizaţia de Femei a PNL Gorj”, a mai precizat Mădălina Ciolocoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: