spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticLiberalii au pierdut 20 de consilieri locali din cauza PC

    Liberalii au pierdut 20 de consilieri locali din cauza PC

    Liberalii consideră că partenerii din ACD, conservatorii, au avut de câştigat de pe urma parteneriatului politic încheiat anul trecut. Atât vicepreşedintele Gheorghe Orzan, cât şi preşedinta Organizaţiei de Femei – Mădălina Ciolocoi susţin faptul că în cadrul alegerilor locale, conservatorii au fost ajutaţi în obţinerea mai multor mandate de consilieri locali, dar şi de primari.

    Invitat la emisiunea „Punctul pe I” difuzată de AccesTV, vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan, a prezentat sprijinul pe care liberalii l-au acordat în cadrul alegerilor locale conservatorilor. Astfel, Orzan susţine că deşi iniţial nu a fost adeptul încheierii acestui protocol, pe parcursul derulării colaborării politice nu a făcut altceva decât să ajute colegii din ACD. Vicepreşedintele liberal a mai precizat că organizaţia de la Gorj a renunţat la mai multe locuri eligibile de consilieri locali doar pentru a ajuta conservatorii pentru a obţine şi ei mandate în alegerile locale. „Noi, cei din PNL Gorj, am ajutat foarte mult partenerii din ACD şi consider că am procedat corect faţă de dumnealor. Noi i-am ajutat ca să obţină mandate de consilieri locali pe locuri eligibile, fapt pentru care am renunţat la locuri în consiliile locale. Spre exemplu, am dat un loc eligibil în Consiliul Local, care ulterior s a transformat în post de viceprimar, deşi la negocieri trebuia ca un reprezentant al PNL să ocupe această funcţie”, a explicat liberalul Gheorghe Orzan.

    Ciolocoi: „I-am ajutat mult”

    De aceeaşi opinie este şi preşedinta Organizaţiei de Femei a PNL Gorj, Mădălina Ciolocoi. Din poziţia politică pe care o are, Ciolocoi a precizat că în alegerile locale partenerii din ACD au avut de câştigat, liberalii ajutându-i în speranţa unei bune colaborări în USL. „PNL Gorj a făcut tot posibilul ca în cadrul ACD, conservatorii să aibă locuri eligibile. Au tergiversat discuţiile de fiecare dată când discutam în comisii, iar fostul preşedinte dorea să candideze la Primăria Motru deşi prin protocol, cei din PSD trebuiau să pună candidat. Repet, am făcut tot posibilul ca acestora să le dăm locuri eligibile şi pot spune că acest lucru a dus la o scădere a numărului de consilieri locali din partea PNL Gorj”, a mai completat Mădălina Ciolocoi. Şi totuşi, urmare a manifestării acestor nemulţumiri din partea conservatorilor, în PNL se vorbeşte tot mai mult de pierderea suferită de liberalii gorjeni urmare a sprijinului politic acordat celor din Organizaţia PC Gorj. Astfel, o analiză demonstrează că liberalii au pierdut 20 de mandate de consilieri locali şi două mandate de primari. Liderul conservator, Marius Borcan, nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta situaţia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: