spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesLiberalii părăsesc organizaţia din cauza lui Dian Popescu

    Liberalii părăsesc organizaţia din cauza lui Dian Popescu

    Organizaţia PNL Gorj pierde un primar şi un candidat foarte important la primăria Licurici, însă, liderului organizaţiei judeţene, Dian Popescu, nu pare să îi pese prea mult. Partidul condus la Gorj de Dian Popescu are şanse minime ca la alegerile locale din iunie să obţină un scor apropiat celui înregistrat în 2008. Din cei 14 primari, PNL ar putea pierde jumătate din cauza jocurilor deja făcute de Dian Popescu, liderul organizaţiei judeţene, atât cu partenerii din PSD, cât şi cu democrat-liberalii. La Ţicleni, Popescu îl retrage pe colegul său de partid, Constantin Brănescu, în favoarea cumnatului său Ion Ungureanu, de la PD-L, şi îl acceptă ca şi candidat din partea USL pe Constantin Mazilu, fost primar al oraşului, cotat cu şanse mici. Primăria oraşului Turceni este şi ea pierdută de PNL, întrucât, primarul Ion Iordache anunţă că nu va mai candida, în vară, din cauza lui Dian Popescu, partidul fiind nevoit aici să participe la alegeri cu un liberal cotat cu şansa a doua. Marian Ardeiu este un al primar PNL care a ales să meargă pe mâne pedeliştilor. Cu toate acestea, Popescu nici măcar nu a încercat să îi convingă pe cei doi primari să candideze în continuare din partea PNL.

    În pragul campaniei, PNL Gorj pierde doi candidaţi pentru alegerile locale. Mai grav pentru liberali este faptul că partidul condus de Dian Popescu rămâne fără doi oameni importanţi, cu atât mai mult cu cât unul dintre aceştia este chiar primar, Marian Ardeiu, la Samarineşti. Un al doilea liberal pe care Dian Popescu se baza la alegerile locale este Elena Bobic, fost primar al comunei Licurici. Aceasta a anunţat că nu va mai candida la primăria Licurici, pentru că noul serviciu nu îi permite să intre în „hora alegerilor”. Interesant este faptul că liderul PNL Gorj, Dian Popescu, a renunţat cu uşurinţă la primarul Marian Ardeiu, acesta fiind racolat de deputatul PD-L, Severus Militaru, în urma unor negocieri. Tăcerea lui Dian Popescu poate fi pusă pe seama legăturii foarte strânse între liberalul şef şi liderii PD-L Gorj. Dian Popescu a fost acuzat de trădare de mai multe ori de partenerii din PSD Gorj, liberalul desfăşurând, potrivit unor surse, afaceri cu firma pe care o deţine în localităţi conduse de primari PD-L. De precizat ar fi că Marian Ardeiu va candida în vară sub sigla PD-L nu pentru că liderii democrat-liberali i-ar fi promis proiecte şi fonduri pentru comuna Samarineşti, ci pentru că edilul nu agreează felul în care este condusă organizaţia judeţeană a PNL Gorj.

    Interesele familiei pe primul loc

    Probleme ar putea avea Dian Popescu în oraşul Ţicleni, acolo unde primar este chiar cumnatul său, democrat-liberalul Ion Ungureanu. La Ţicleni USL nu a stabilit candidatul, pesedistul Constantin Mazilu fiind propus deocamdată. Mai mulţi social-democraţi se tem, însă, că Dian Popescu nu va susţine, la Ţicleni, candidatul PSD, ci îi va face campanie cumnatului său de la PD-L. Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a explicat, însă, că în campania electorală nu va ţine cont de gradele de rudenie şi că USL va câştiga cu siguranţă la Ţicleni.

    Plecări din PNL Gorj

    PNL Gorj ar putea pierde în această perioadă un alt membru de bază în organizaţia judeţeană a partidului. Preşedintele filialei locale PNL Ţicleni, Constantin Brănescu, are de gând să plece din PNL din cauza unor promisiuni neîndeplinite de Dian Popescu. De fapt, Brănescu a aflat că şeful său, Dian Popescu, nu ţine cu Partidul Naţional Liberal, ci cu Ion Ungureanu, primarul oraşului Ţicleni. Se pare că, deşi i-a promis lui Constantin Brănescu faptul că îl va susţine în USL pentru a fi candidat la Primăria Ţicleni, Dian Popescu a trădat şi l-a propus drept contracandidat pentru cumnatul său pe fostul primar Constantin Mazilu, cel care a pierdut la mare distanţă alegerile în 2008 la Ţicleni. Cert este că Brănescu pare decis să îşi dea demisia din PNL şi să candideze ca independent la primăria Ţicleni, împotriva rudei lui Popescu, dar şi împotriva perdantului Mazilu din partea USL.

    Dian vorbeşte mult şi … face puţin

    La Turceni, primarul oraşului, Ion Iordache, pare să se fi săturat de modul în care partidul a fost condus de Dian Popescu, dar şi de faptul că deciziile în organizaţia judeţeană sunt luate de preşedinte şi apropiaţii săi fără a ţine cont de părerile celorlalţi membri al Biroului Permanent Judeţean. Nemulţumit de modul cum a fost tratat de Dian Popescu, primarul Ion Iordache a decis să nu mai candideze din partea PNL pentru un nou mandat la primăria Turceni, deşi este cel mai bine cotat dintre potenţialii candidaţi. Deşi a păstrat legătura cu liberalii de la Centru, Ion Iordache a refuzat să mai colaboreze cu colegii de la Gorj din cauza liderului Dian Popescu, cel care i-a promis primarului că va face lobby la Bucureşti la anumite ministere pentru a-l sprijini în realizarea unor proiecte. Bineînţeles, Popescu nu s-a ţinut de cuvânt şi mai mult, nu i-a mai răspuns la telefon edilului de la Turceni, deşi Iordache venise special la Bucureşti să meargă alături de Popescu la ministerele respective. De menţionat ar fi că în 2008, organizaţia PNL Gorj, condusă de Dan Ilie Morega, a obţinut în judeţ cel mai mare scor din istoria partidului şi cel mai mare număr de primari, însă, şansele ca, la alegerile locale din acest an numărul edililor să fie acelaşi sunt foarte mici.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: