spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPolitic„Liberalii sunt lipsiți de scrupule și nu țin cont de nimic”! Vezi...

    „Liberalii sunt lipsiți de scrupule și nu țin cont de nimic”! Vezi cine declară acest lucru!

    Atac direct la adresa liberalilor gorjeni. Biroul de Presă al Partidului Social Democrat Gorj a transmis un comunicat în care îi acuză pe cei din PNL că sunt lipsiți de scrupule și nu țin cont de nimic. Social democrații susțin că reacția vine ca urmare a unor atacuri tot mai frecvente la adresa partidului.

    Social democrații spun că liberalii îi atacă pentru că nu sunt capabili de a se face remarcați prin proiecte și că singura lor preocupare este războiul dintre cele două organizații politice. „Partidul Național Liberal continuă să se denigreze prin încercările lamentabile de a crea subiecte de presă, prin care PSD să fie pus într-o lumină negativă. Partidul Social Democrat este preocupat de implementarea programului de guvernare fiind un partid care dezvoltă și construiește comparativ cu PNL, care nu știe decât să arunce cu noroi în adversarii politici, aceasta fiind și singura lui preocupare, neputându-se remarca prin proiecte și propuneri pentru România sau chiar pentru comunitatea locală. Faptul că liberalii își permit să denigreze public niște persoane este foarte grav, sunt lipsiți de scrupule și nu țin cont de absolut nimic”, a comunicat Biroul de Presă al PSD Gorj.

    Și pentru a arăta cât de implicați sunt social democrații, în același comunicat de presă în care îi denigrează pe liberali, cei din PSD se laudă cu banii aduși Gorjului. „În rândul Partidul Social Democrat Gorj sunt foarte multe persoane pregătite profesional și cu capacitatea de a ocupa anumite funcții, însă pentru că sunt membri PSD, este o mare problemă pentru liberalii orbiți și înverșunați împotriva partidului de guvernământ . PSD militează pentru dezvoltarea țării și a județului, o dovadă clară fiind PNDL 2, prin intermediul căruia, în Gorj, vor ajunge nu mai puțin de 677, 1 milioane lei, bani repartizați tuturor primăriilor din județ, neținându-se cont de culoarea politică. Aceasta este linia pe care PSD a mers și va merge, localități dezvoltate și câți mai mulți români în clasa de mijloc”, se mai arată în același comunicat de presă.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: