spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMedicul Camelia Khraibani și-a lansat oficial candidatura la Primăria Motru

    Medicul Camelia Khraibani și-a lansat oficial candidatura la Primăria Motru

    Deputatul Camelia Khraibani și-a lansat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, candidatura la Primăria Motru. Aceasta intră în lupta electorală ca independent, după ce și-a dat demisia din Partidul Social Democrat. Khraibani este de profesie medic ginecolog, fiind deputat pe Colegiul 4. Aceasta își anunțase anterior intenția de a candida pentru fotoliul de primar al municipiului în care trăiește, precizând că nu dorește să se afilieze la niciun alt partid.

    camelia-Khraibani

    Camelia Khraibani și-a prezentat obiectivele în cadrul conferinței de presă, dar și oamenii care vor face parte din echipa sa. Printre cei care îi vor fi alături sunt Claudia Sofica Ghimiși, economistă de profesie; Virgil Leontin Chițimia – avocat; dar și Vasile Râbu, fost vicepreședinte al PSD Gorj. „Spun tranșant că există soluții mult mai competente în ceea ce privește dezvoltarea municipiului , ancorarea acestuia în rândul orașelor dezvoltate unde curățenia orașului, siguranța cetățeanului, aspectul străzilor, nu mai sunt de mult o temă de campanie, ci elemente de bun simț, obligatorii, care fac parte din fișa postului de primar. Îmi doresc să ofer fiecărui cetățean mediul necesar să-și împlinească așteptările: un loc de muncă sigur, cu o perspectivă clară, de durată; un leagăn unde să-și crească copilul cu posibilități de educație; un spital unde să fie tratat decent și corest; un loc unde bunicii să își poată plimba în siguranță nepoții”, a declarat Camelia Khraibani, candidat independent la Primăria Motru.

    Deputatul Camelia Khraibani și-a prezentat în conferința de presă și activitatea din Parlamentul României, precizând că a avut 46 luări de cuvânt, 75 proiecte legislative din care 15 materializate în legi, dar și 45 declarații politice.

    Te-ar mai putea interesa

    6 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: