spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticMembrii PSD Gorj şi Mehedinţi, campanie în zona Motru

    Membrii PSD Gorj şi Mehedinţi, campanie în zona Motru

    Sub coordonarea deputatului Camelia Khraibani, în jur de 250 de membri PSD din Gorj şi Mehedinţi s-au deplasat, duminică, în târgul săptămânal de la Broşteni pentru a face campanie pentru Victor Ponta. În târg erau vreo câteva sute de persoane care au primit pliante, pixuri, brichete şi calendare de la membrii celor două organizaţii. Aceste obiecte fiind oferite votanţilor, alături de mesajele pro-candidatul PSD-UNPR-PC şi de informaţiile legate de programul politic. La campanie au participat primarul de la Broşteni, din Mehedinţi, edilul Marian Ardeiu de la Samarineşti alături de membrii organizaţiei sale şi primarul Constantin Pârjol de la Văgiuleşti, alături de viceprimar şi de membrii din organizaţia locală. Au mai fost, de asemenea, primarul de la Floreşti, Radu Pasăre, edilul de la Corcova şi reprezentanţii organizaţiei PSD de la Turceni, fapt care a demonstrat că între două judeţe nu există graniţe, mai ales când este vorba despre prezidenţiabilul Victor Ponta. Din echipa de campanie de la Motru au făcut parte mai mulţi tineri din organizaţia municipală. Campania va continua în zilele următoare în Colegiul IV, ca sâmbătă deputata Kraibani, alături de echipa de campanie, să se deplaseze în localitatea Turceni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: