Acasa / Headlines / Mihai Weber, parlamentarul care învârte afaceri de milioane

Mihai Weber, parlamentarul care învârte afaceri de milioane

2019 se anunță un an extrem de prosper pentru afacerile familiei Weber. Deputatul PSD, cunoscut drept unul dintre cei mai avuți aleși locali, a avut grijă ca business-urile să îi meargă ca unse, iar statutul de parlamentar l-a ajutat din plin. Afacerile din domeniul auto vor fi și anul acesta principala sursă de venit. Combinația dintre un nou sediu RAR în zona CET Târgu Jiu și service-ul auto învecinat, construit pe un teren cu o concesiune ridicolă, pare să fie rețeta succesului.

Flerul în afaceri al deputatului Mihai Weber a explodat de când acesta a ajuns pe fotoliul de parlamentar. Business-urile familiei merg ca pe roate, iar anul ce tocmai a început pare să fie unul grozav. La veniturile anuale de parlamentar, de aproximativ 100.000 de lei, Mihai Weber adaugă bani frumoși cu ajutorul firmelor familiei. Se știe deja că domeniul auto este preferatul deputatului atunci când vine vorba de afaceri. 2019 se anunță încă de pe acum ca fiind un an foarte bun, deoarece va fi inaugurat noul sediu al Registrului Auto Român Gorj din zona CET Târgu Jiu. Este arhicunoscut faptul că Weber a reușit să pună mâna pe un teren fix lângă sediul RAR, totul pentru o concesiune care face să pălească orice afacerist local cu pretenții – 10 eurocenți metrul pătrat lunar, adică vreo 50 de bani.

Weber + Predescu = Love(le)

Pe cei 4.762 de metri pătrați din zona CET Târgu Jiu, adică fix lângă sediul în care va funcționa de anul acesta RAR Gorj, familia Weber va inaugura un nou service auto. Presa locală a amintit în trecut și despre legăturile dintre familia deputatului PSD și Șerban Predescu, nimeni altul decât șeful de la Gorj al Registrului Auto. Unul dintre asociații firmei în care acționar majoritar este Bogdan Weber, fiul deputatului Mihai Weber, a fost asociat într-o altă firmă cu Șerban Predescu.

Un comentariu

  1. Interesul poarta fesul !
    Asta a si fost motivul intrarii acestui individ anonim in politica. Ati mai auzit de el inainte de a veni Dan Diaconescu in Gorj ? Acum le da ,,lectii” celor mai vechi in PSD…
    Asemenea falsi politicieni nu trebuie preluati de la alte partide si …inzestrati cu functii pentru exercitarea carora nu au indemanare.
    Da ce conteaza, afacerile sa mearga, banii sa intre in conturi !
    Lasa ca vin alegerile, mai vedem noi !

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*