18.4 C
Târgu Jiu
marți, august 16, 2022
AcasăPoliticMișcările stradale ale PSD, amânate

Mișcările stradale ale PSD, amânate

Trecerea în neființă a Majestății Sale, regele Mihai amână protestele PSD.  La Târgu Jiu, ca și în tară mitingul urma să fie organizat sâmbătă, 9 decembrie. Printr-un comunicat de presă Partidul Social Democrat anunță acțiunile stradale nu vor mai avea loc.

„În aceste momente triste pentru toată națiunea, este mai important să ne gândim la ceea ce ne unește, la dezideratele la care aspiră toți românii, de aici din țară și de pretutindeni. Prin urmare, PSD anunță oficial că nu va mai organiza mitingurile care erau programate pentru finalul acestei săptămâni. Situația este similară și la Târgu Jiu, unde Organizația PSD Gorj va suspenda protestul programat pentru sâmbătă, ora 15.00, în Piața Prefecturii.În aceste zile, cel mai important este să cinstim onoarea Majestății Sale, drept pentru care PSD își va suspenda toate acțiunile politice prevăzute pentru această perioadă și să arătăm respectul cuvenit”, se arată în comunicatul emis de PSD Gorj.

Zece pictori și graficieni recunoscuți participă la Simpozionul Internațional „Atelierele Brâncuşi”

0
Deschiderea Simpozionului Internațional „Atelierele Brâncuși” pentru secțiunea Pictură și Grafică a avut loc luni, 15...

A intrat cu motoscuterul într-un cap de pod și a murit

0
Un bărbat de 63 de ani, din Târgu Jiu, a murit, astăzi, 15 august, după...

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în data de 22.08.2022

0
Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în data de 22.08.2022, astfel:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră!

- Advertisment -
error: Content is protected !!