spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMorega ar putea candida din partea PP-DD

    Morega ar putea candida din partea PP-DD

    Politicianul Dan Ilie Morega s-a răzgândit. Candidează din nou la alegerile parlamentare. Potrivit unor surse, acesta ar urma să preia conducerea PP-DD Gorj, Constantin Căruntu fiind ca şi schimbat din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene. Morega a recunoscut că a fost sunat de Dan Diaconescu şi au vorbit despre politică şi viitoarele alegeri.

    La fix o lună după ce a anunţat că nu va mai candida la alegerile parlamentare, deputatul Dan Ilie Morega declară că s-a răzgândit. Morega a precizat că s-a decis să intre din nou în lupta pentru un post în Camera Deputaţilor. Declaraţiile anterioare ale parlamentarului au fost făcute în luna februarie, imediat după ce şi-a dat demisia din UNPR, în prezent acesta fiind deputat independent. „Nu pot să las judeţul pe mâna veneticilor şi celor care promit marea cu sarea şi nu fac nimic. Să spună Ponta câte legi a scos pentru gorjeni şi câte proiecte a adus pentru judeţ”, acesta pare a fi motivul pentru care Morega spune că s-a decis să candideze din nou în toamnă.

    Morega, sunat de Dan Diaconescu

    Surse din politica gorjeană dau ca sigură înscrierea lui Dan Ilie Morega în Partidul lui Dan Diaconescu. Acest lucru ar fi posibil având în vedere faptul că, miercuri, au existat anumite zvonuri potrivit cărora Constantin Căruntu nu ar mai fi preşedintele organizaţiei PP-DD la Gorj. Activitatea slabă desfăşurată până în prezent de Căruntu ar fi determinat conducerea centrală să caute o altă persoană cu o mai vastă experienţă politică. Dan Ilie Morega a recunoscut că, în luna februarie, liderul PP-DD, Dan Diaconescu, l-a sunat şi l-a întrebat despre cărţile pe care deputatul le va publica anul acesta. Mai mult, Morega susţine că a discutat cu Dan Diaconescu şi despre situaţia politică din Gorj, deputatul negând că ar fi negociat cu vedeta de televiziune un eventual transfer al său la PP-DD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: