spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMorega îl scoate pe Vlaicu pe linie moartă

    Morega îl scoate pe Vlaicu pe linie moartă

    Deputatul Dan Ilie Morega a devenit membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României(UNPR), după ce la începutul săptămânii a recunoscut că discuţiile cu liderul Gabriel Oprea sunt mult avansate privind trecerea sa în UNPR. Morega susţine că principalul motiv care l-a determinat să se înscrie în UNPR este acela de a se face util în Parlament şi de a ajuta oamenii. Fostul coleg de partid al lui Morega, liberalul Dian Popescu, i-a urat acestuia succes la UNPR, iar pedeliştii Ion Ruşeţ şi Nicolae Daviţoiu se declară dispuşi să înceapă o colaborare cu deputatul.

    Deputatul Dan Ilie Morega a semnat, la Bucureşti, adeziunea la Uniunea Naţională pentru Progresul României, alăturându-se grupului UNPR din Parlament. Liderul uniunii naţionale, generalul Gabriel Oprea, ar putea sosi, până la sfârşitul lunii august, la Târgu-Jiu, pentru a-l numi pe Morega preşedinte interimar al UNPR Gorj, în locul lui Marius Vlaicu. Morega a declarat că parlamentarii UNPR i-au susţinut necondiţionat toate proiecte în Parlament şi acesta ar fi unul din principalele motive care l-au determinat să se înscrie în uniune. „Hotărârea mea a avut la bază mai multe criterii. În primul rând, eu am militat pentru realizarea unui grup de parlamentari independenţi mai mare, în care să putem să scoate o serie întreagă de legi ca proiecte. Din nefericire, am mai rămas doar patru, din care doi erau aproape trecuţi la PD-L. Eu am făcut acest pas pentru a ajuta oamenii mai uşor, trebuia să mă îndrept într-o direcţie. Altfel nu puteam să rezolv problemele oamenilor care mi-au dat votul. UNPR are 30 de parlamentari, mai mulţi decât UDMR”, a declarat Dan Ilie Morega.

    Scaunul lui Vlaicu se clatină

    Actualul preşedinte al UNPR Gorj, Marius Vlaicu, a primit ca un trăsnet confirmarea zvonurilor că Morega a trecut la uniune. Acesta nu a avut prea multe de comentat, transmiţându-i lui Morega că-şi va continua activitatea în fruntea UNPR Gorj, până la noi ordine de la centru. De asemenea, Vlaicu încă mai speră ca va rămâne preşedinte legându-se de faptul că a fost ales la conducerea UNPR Gorj în mod democratic.

    Dian îi urează succes fostului său şef din PNL

    În urmă cu un an, Dan Ilie Morega a părăsit Partidul Naţional Liberal, dându-şi demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene de la Gorj. În locul său a fost ales Dian Popescu, liberal care îi urează acum succes lui Morega. „Este un om cu experienţă politică şi sunt convins că împreună cu echipa UNPR va face un lucru destul de bun pentru uniune. Îi urez succes lui Morega”, a încheiat Dian Popescu, liderul PNL Gorj.

    Oprea a confirmat trecerea lui Morega la UNPR

    „Am confirmarea ministrului Oprea că Morega s-a înscris în UNPR. Noi, pedeliştii, suntem deschişi la colaborare cu partenerii noştri de coaliţie. Mai ştiu că în august Oprea şi Ion Ariton vor participa în Gorj la nişte acţiuni, dar nu ştiu dacă îl va numi pe Morega, dar mă aştept la acest lucru”, a precizat, Ion Ruşeţ, preşedintele PD-L Gorj.

    Daviţoiu a prezis înscrierea lui Morega în UNPR

    Liderul organizaţiei municipale a PD-L Târgu-Jiu, Nicolae Daviţoiu, se aştepta ca Dan Ilie Morega să preia conducerea UNPR Gorj. „Fiind şi parlamentar, mă aşteptam ca Morega să preia conducerea UNPR Gorj. Pe la toate partidele pe unde a fost, Morega a fost ori preşedinte ori vicepreşedinte. Noi vom colabora în limitele în care ne-o vor cere şi cei de la centru. Noi nici până acum nu ne-am băgat în treburile UNPR, nu i-am obligat să facă diferite mişcări, i-am lăsat să funcţioneze ca un partid de sine stătător”, a reacţionat democrat-liberalul Nicolae Daviţoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: