spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăPoliticMorega: PNL Gorj, în groapă!

    Morega: PNL Gorj, în groapă!

    Deşi a demisionat din PNL de mai mulţi ani, fostul preşedinte al organizaţiei judeţene de la Gorj, Dan Ilie Morega, încă mai este interesat de soarta partidului. Morega susţine că încă îi mai pasă de oamenii cu care a lucrat în PNL Gorj şi crede că organizaţia va scădea în procente, dovadă fiind numărul mai mic de consilieri locali obţinut în 2012. Fostul deputat crede că liberalii nemulţumiţi din teritoriu ar putea uşor să-l schimbe pe Dian Popescu, actualul lider al PNL Gorj.

    Fostul şef al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, le-a dat un sfat ieri liberalilor din cele aproximativ 50% dintre organizaţiile PNL care s-au destrămat sub Dian Popescu. Acesta le-a indicat să facă o analiză a activităţii şefului filialei judeţene şi să decidă dacă este sau nu cazul să îl destituie pe Dian Popescu din funcţia de preşedinte al PNL Gorj. Morega le-a reamintit celor în cauză că promisiunile lui Dian nu s-au realizat iar rezultatele sunt mult diminuate faţă de cele obţinute sub conducerea sa în 2008. „Nici în 50% nu mai sunt organizaţii liberale locale. Acest lucru a început imediat după plecarea mea din partid. Niciodată nu mă voi întoarce la PNL, dar vreau să-i atenţionez pe cai care încă mai sunt de bună credinţă că partidul la Gorj nu va atinge mai mult de 9-10% maxim la următoarele alegeri locale. În 2008 la alegerile locale au fost 181 de consilieri locali, în 2012 au mai rămas 140 de consilieri. Încet, încet partidul ajunge în groapă la Gorj cu 14,05% procentele liberalilor din USL. Cert este că organizaţia judeţeană va ajunge de unde am luat-o eu. Am depus muncă în partidul asta, iar acum vine un individ ca Dian şi îşi bate joc de oamenii cu care am lucrat. Umblă numai după bani, dă târcoale cu alţii ca lupii la Complexul Oltenia, e bun numai să bage oamenii în puşcărie. Organizaţii locale nu au activitate în teritoriu, aproape au fost absorbite de PSD”, a comentat Morega actuala situaţie din PNL Gorj.

    Dian, schimbat

    Fostul preşedinte al PNL Gorj a fost sunat de mai mulţi liberali din teritoriu care i s-au plâns că nu au primit funcţiile promise de actuala conducere a organizaţiei şi că nu sunt luaţi în calcul în partid. „A promis că o să ducă 500 de funcţionari la nivel central din Gorj, că o să avem un ministru, mai mulţi secretari de stat, când în acolo…nimic. Funcţionari publici nu-i capabil să pună nici măcar la nivelul judeţului Gorj. Aşa că eu chem organizaţiile locale să facă o analiză corectă, o treime din ele să-l schimbe pe acest individ şi să aibă o conducere pe care o merită”, a mai spus Dan Ilie Morega, fost deputat de Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: