spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticMotru îşi inventariază problemele

    Motru îşi inventariază problemele

    La iniţiativa autorităţilor locale din Motru, mâine va avea loc, la Casa de Cultură din municipiu, seminarul cu tema “Motru încotro“. La dezbatere sunt invitaţi să participe consilierii locali, şefii de deconcentrate, conducerea SNLO, liderii de sindicat, o parte din parlamentarii gorjeni, în concluzie toţi directorii care provin din zona Motru sau care locuiesc în momentul de faţă în cel de-al doilea municipiu al judeţului.

    Seminarul are drept scop inventarierea problemelor cu care se confruntă Motru direct de la factorii responsabili. Pe parcursul discuţiilor ce vor avea loc mâine, se va încerca, în acelaşi timp, şi o identificare a soluţiilor, respectiv a alternativelor. Deputatul Severus Militaru a declarat că de la dezbateri nu au fost uitaţi, fiind invitaţi să participe, nici întreprinzătorii privaţi, cei care alături de factorii menţionaţi, de parlamentari, dar şi de autorităţile locale au o contribuţie importantă la dezvoltarea economică a oraşului. Alături de Militaru, la discuţii va participa şi preşedintele interimar al PDL Gorj, senatorul Ion Ruşeţ. Despre seminarul ce va avea loc azi, Ruşeţ a precizat că este trebuie să existe interes local. “Este o acţiune a primăriei şi mi se pare normal să existe interes local pentru zona Motru“, a spus Ruşeţ.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: