spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticNorocos! A câştigat la un vot primăria

    Norocos! A câştigat la un vot primăria

    Un liberal a câştigat primăria Turcineşti la un vot distanţă de primarul în exerciţiu. Este vorba de Dan Modrea, care a câştigat la limită mandatul de primar în acea comună condusă ani la rând de social-democratul Vasile Gogălniceanu.

    dumitru-modreaNoapte albă pentru candidatul PNL la primăria Turcineşti. Dan Modrea a câştigat mandatul de primar la mustaţă, în faţa social-democratului Vasile Gogălniceanu. Modrea a ieşit primar la Turcineşti la o diferenţă de doar un vot. Acesta susţine că cele mai mari emoţii din viaţa sa le-a avut noaptea trecută, când a aşteptat cu sufletul la gură numărarea voturilor din toate secţiile amenajate în comuna Turcineşti. După validarea mandatului de primar, Dan Modrea se va preocupa de formarea Consiliului Local Turcineşti. „A fost o campanie frumoasă. Mă încălzeşte faptul că am câştigat la un vot diferenţă. Asta înseamnă că a existat dreptate în tot ceea ce am făcut la Turcineşti. Le mulţumesc celor care m-au votat şi îi asigur pe toţi locuitorii din Turcineşti că voi fi primarul tuturor”, a precizat Dan Modrea la Radio Omega.

    O situaţie similară cu cea de la Turcineşti s-a înregistrat şi în localitatea Padeş, acolo unde liberalul Serafim Antonie a câştigat primăria la doar două voturi diferenţă de candidatul Mişcării Populare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: