spot_img
24.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăPoliticNoul BPJ al PNL, validat de liderii de la centru

    Noul BPJ al PNL, validat de liderii de la centru

    Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu și președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, au venit la Târgu-Jiu, aseară, pentru a participa la Delegaţia Permanentă a PNL Gorj, şedinţă desfăşurată la Muzeul de Artă din Parcul „Constantin Brâncuşi”. Liderii de la centru i-au cerut lui Dian Popescu, şeful PNL Gorj, să refacă Biroul Permanent Judeţean interimar pentru a fi dat spre aprobare Biroului Permanent Naţional al partidului. Potrivit unor surse, anumite persoane din interiorul organizaţiei ar fi contestat la centru noul BPJ interimar făcut de Dian, iar Klaus Iohannis i-a trimis la Gorj pe Motreanu şi Buican pentru a verifica cele reclamate. Virgil Drăguşin, purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, a declarat pentru Radio Omega că noul Birou Permanent Judeţean interimar va fi validat de liderii de la centru, conform noului statut al partidului. „În cadrul Delegaţiei Permanente, în primul rând vicepreşedintele Motreanu a prezentat o situaţie şi calendarul fuziunii cu Partidul Democrat Liberal, stadiul în care ne aflăm în ceea ce priveşte fuziunea, programul Congresului de sâmbătă, după care s-a solicitat Delegaţiei Permanente şi preşedintelui Filialei Gorj să facă propuneri pentru un Birou Politic Interimar la nivelul Filialei Gorj, un Birou politic care să fie dimensionat la nivelul noului statut ce va fi adoptat sâmbătă, propunere de Birou ce va fi înaintată Biroului Politic Naţional spre validare”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, Virgil Drăguşin.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: