spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesNumăr record de participanţi la lansarea lui Victor Ponta

    Număr record de participanţi la lansarea lui Victor Ponta

    Lansarea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale a avut loc sâmbătă, pe Stadionul Arena Naţională din Bucureşti. Şeful judeţului, Ion Călinoiu, crede că s-a atins un record în ceea ce priveşte numărul de participanţi.

    Evenimentul de amploare a strâns în jur de 1.800 de gorjeni care au participat, sâmbătă, la lansarea candidaturii lui Victor Ponta la preşedinţia României. Ponta şi-a lansat candidatura chiar de ziua sa, la împlinirea a 42 de ani. Premierul a declarat că se simte pregătit să conducă România. La eveniment au fost prezenţi şi primari de la alte partide, de la PNL şi PDL. Preşedintele organizaţiei PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a precizat că mulţi dintre membrii altor partide s-au autoinvitat la lansarea lui Ponta. „Sunt foarte mulţi care s-au autoinvitat, sunt foarte mulţi doritori din judeţul Gorj şi cred că din toate judeţele să vină la Bucureşti. Am constatat la primarii PSD, la preşedinţii de organizaţii PSD, o dorinţă de a se implica foarte mult în organizarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat Florin Cârciumaru. Vicepreşedintele PSD la nivel naţional, Ion Călinoiu, consideră că s-a atins un record privind numărul celor care au participat la acest eveniment politic. „Este un record de participare. Este un eveniment neîntâlnit până la această dată cu acest caracter, de a avea un prim obiectiv seriozitate, unitate şi responsabilitate. Acesta va fi preşedintele României!”, a declarat la rândul lui, Ion Călinoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: