spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesOpoziţia, nemulţumită de rezultate

    Opoziţia, nemulţumită de rezultate

    Social-democraţii gorjeni se declară mulţumiţi de rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare şi parţial parlamentare. Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că aceste rezultate demonstrează că gorjenii vor să le fie mai bine. La polul opus sunt democraţii dar şi liberalii, care spun că se putea şi mai bine, nemulţumiţi oarecum de procentele obţinute.

    Cei mai mulţumiţi de rezultatele obţinute la cele două tururi de scrutin sunt reprezentanţii PSD Gorj. Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, a precizat că se aştepta ca scorul să fie unul mare, rezultatul obţinut demonstrând, în opinia sa, că gorjenii vor o intrare în normalitate. „Aceste alegeri au demonstrat că suntem interesaţi de soarta României în Europa. Faptul că am avut un rezultat la vot mai bun decât la toate alegerile ce s-au desfăşurat este un lucru bun, şi în Gorj rezultatul fiind unul bun. Rezultatul putea fi unul mai bun, pronosticul era de peste 37%, însă stând de vorbă cu oamenii, discutând cu ei, fiind aproape de ei, am obţinut aceste rezultate bune”, a explicat preşedintele executiv al PSD Gorj. Pentru liderul social-democrat, Florin Cârciumaru, scorul obţinut la alegerile europarlamentare este unul mulţumitor, alianţa formată din PSD –UNPR şi PC demonstrând că rezultatul sperat s-a obţinut, acela de 44% la nivel de judeţ şi municipiu.

    Nemulţumiţi de rezultate

    În ceea ce-i priveşte pe liberali, aici părerile sunt împărţite, o parte din lideri fiind mulţumiţi, alţii nu. Astfel, preşedinta Organizaţiei de Femei a PNL Gorj, Mădălina Ciolocoi a declarat că: „din punctul meu de vedere nu mă mulţumeşte rezultatul obţinut şi nu am atins acel target de minim 20%. Vom vedea care sunt rezultatele la nivel naţional, dar la nivelul judeţului Gorj rezultatele nu mă mulţumesc”. Chiar dacă nu sunt mulţumiţi de rezultate, Orzan a precizat că liderul Dian Popescu nu are motive pentru care să-şi dea demisia din fruntea filialei de la Gorj, chiar dacă la alegerile europarlamentare liberalii au obţinut doar peste 13 %, iar pe Colegiul 2 Senat 17,8%. Democraţii spun că lucrurile puteau să stea mult mai bine în filială, la europarlamentare PDL Gorj obţinând 11,38 %. „Recunosc că este un procent ce nu mă mulţumeşte pe deplin şi că putea fi unul mai bun. A fost prima bătălie electorală în actuala formulă în care s-a produs un lucru bun ce a reuşit să ne plaseze în apropierea mediei naţionale a partidului”, a explicat liderul democrat. Colegiul 2 Senat a fost câştigat de Mihnea Costoiu cu 51,8%, fiind urmat de PNL – 17,81%, PDL – 12,65%, PP-DD – 9,44%, PMP – 5,15 % şi Forţa Civică – 2,04 %. Pentru alegerile europarlamentare rezultatele sunt: PSD -43,88%, PNL 13,73%, PDL 11,83%, PP-DD- 8,19%, PMP-5,23%, PRM-5,1%, iar Mircea Diaconu a fost votat de 5,4% dintre alegători.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: