spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticParc de agrement în Târgu Cărbunești

    Parc de agrement în Târgu Cărbunești

    Consilierii din Târgu Cărbunești sunt așteptați să își dea votul pentru realizarea unui parc de agrement în oraș. Autoritățile locale susțin că au în derulare mai multe proiecte chiar dacă Guvernul nu a fost până acum receptiv la nevoile comunităților prin alocarea de fonduri.

    “Vom aproba indicatorii tehnico- economici și achiziția pentru realizarea Parcului Central, din imediata vecinătate a Primăriei Târgu Cărbunești . Este vorba despre  parcul situat în pădurea de pini, cuprinsă între strada Tudor Arghezi, strada Trandafirilor, sediu Primărie și sediul Romtelecom. Avem în plan să realizăm și un parc de agrement în care locuitorii orașului să se poată relaxa”, susține primarul Dănuț Birău.

    Planuri de viitor

    Primarul susține că are în plan să continue asfaltarea drumurilor precum și continuarea investițiilor în domeniul sanitar și educațional. “Am încercat, și în acest an, să alocăm bani pentru a putea aduce un plus valoare calității vieții oamenilor din Târgu Cărbunești. Mă refer aici la continuarea trotuarului către zona unde se construiesc cele două mari magazine, pentru a face facil accesul pietonal către aceste două complexuri comerciale. De asemenea, vom reuși în această toamnă asfaltarea a peste un kilometru de străzilor și drumuri sătești. În acești cinci ani de mandat am reușit asfaltarea a 22 de km de drumuri.  Mai avem încă 7 km ce vor fi incluși într-un proiect ce urmează să fie depus, în două săptămâni, la Compania Națională de Investiții și pe care sperăm să îl realizăm anul viitor. Am în plan ca odată cu terminarea acestui mandat să avem 90% din gospodăriile din Târgu Cărbunești cu asfalt la poartă”, a mai declarat primarul PSD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: