spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesParlamentarii gorjeni luați la rost de primari. „Nici nu știu dacă mai...

    Parlamentarii gorjeni luați la rost de primari. „Nici nu știu dacă mai sunt parlamentari”

    Edilii încep să facă bilanțul muncii depuse de parlamentarii gorjeni. Calcule sunt simple ținând cont că orice gest al trimișilor la București este la un simplu click. Printre cei mai prost cotați parlamentari de Gorj se numără Elvira Șarapatin, Victor Ponta, Alin Văcaru dar și vocalul Dan Vîlceanu.

    Promisiunile nu mai țin de foame nici edililor. După cetățeni, aceștia încep să contorizeze și ei activitatea parlamentarilor de Gorj. Edilul din Scoarța susține că munca aleșilor din Parlament nu se vede. Cel mai atins dintre aleși este Alin Văcaru despre care Stamatoiu crede că a tradăt pe lângă votanți și partidul care l-a făcut deputat.„Domnul Văcaru este parlamentar, suntem amici, dar faptul că te-a scos parlamentar un partid cu o doctrină și tu ai părăsit barca, nu mi se pare corect. Nu l-am auzit pe nicăieri cu o inițiativă legislativă pe domnul Văcaru. A trecut la domnul Ponta pentru că avea obligații. Nici nu știu dacă știe ce să ne întrebe. Mai e de la PNL, domnul Vîlceanu, care stă doar la televiziuni. Să ne spună de ce au plecat ca parlamentari sau ce au făcut concret pentru Gorj. Elvira Șarapatin la fel! Singurii parlamentari despre care pot să spun că am avut legături și am vorbit la telefoane sunt domnul Weber, domnul Cârciumaru și domnul Iriza, care s-a mai implicat pe minerit, în rest nu. Nici nu știu dacă mai sunt parlamentari. Și eu dacă eram pe locul trei pe listă, eram parlamentar acum în locul lui Văcaru. Nu vorbeam nimic, mă duceam la un post de televiziune dacă eram în stare sau nu. Dacă a fost pe locul ăla, normal că a ieșit parlamentar, că au ieșit și alții după el și nu puteau să-l elimine de pe locul trei. Nu a trecut niciodată pe la mine, nici nu știe unde e primăria, și e la cinci metri de stradă. Nu se implică în problemele primarilor și ale județului Gorj. A plecat, să-i fie de bine!”, a declarat edilul din Scoarța Ion Stamatoiu.

    Evită tabăra PSD

    Parlamentarul Pro România se apără și spune că l-a ocolit pe edilul din Scoarța pentru a nu-i crea probleme. Văcaru spune că încercat să stea departe de foștii colegi pentru a nu-i pune într-o situație neplăcută cu actualii șefi. „Noi am vorbit în permanență la telefon. Îmi aduc aminte că am participat chiar la o festivitate când s-a inaugurat un asfalt la dumnealui în comună. Eu tot timpul am mers la dumnealui atunci când au fost probleme, știe numărul meu de telefon, dar nu am vrut să îl supăr pe domnul Weber. Dacă mă duc la domnul Stamatoiu, poate se supără domnul Weber pe el și de aia nu am mers în ultima perioadă. Weber, mai nou, se supără pe toți cei care stau de vorbă cu mine. Nu știu de ce a zis domnul Stamatoiu chestia asta, eu chiar am vorbit în permanență cu dumnealui. Nu am eu puterea necesară să îl ajut pe dumnealui și probabil de aia nici nu a apelat la mine și apelează la parlamentarii PSD. O să iau legătura mai des cu dumnealui, dacă asta este singura supărare pe mine. Se tot vorbește că sunt unii care merg cu mine la diferite evenimente, că ne întâlnim pe nu știu unde și nu înțeleg de ce e supărarea asta, pentru că am fost colegi și prieten cu majoritatea celor dintre ei. Am încercat să nu stau de vorbă cu primarii, consilierii județeni, oameni cu care am colaborat, ca să nu le fac probleme la partid. Din păcate pentru PSD, acum, dacă vorbești cu cineva care e la alt partid, e dușmanul tău. Dacă nu ești în tabăra lor, ești dușmanul lor”, a declarat deputatul acuzat Alin Văcaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: