spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticPC Gorj nu va depăşi 5%!

    PC Gorj nu va depăşi 5%!

    Vezi cine declară acest lucru!

    Politicianul Dan Ilie Morega a analizat mişcarea politică din Gorj, trecerea celor doi parlamentari de la Partidul lui Dan Diaconescu la PC Gorj. Conservatorii nu vor depăşi pragul de 5% la Gorj chiar şi cu venirea celor doi parlamentari, crede Dan Ilie Morega.

    Venirea celor doi parlamentari PP-DD la PC Gorj va tulbura apele în USL, este de părere Dan Ilie Morega, fost deputat. Acesta mai spune că este incredibil ca după nici şase luni de la alegeri, parlamentarii să treacă deja la alte partide pentru a-şi vedea de propriile interese, nu de realizarea promisiunilor din campanie. Morega mai spune că Tudor Barbu va dori cu siguranţă să preia conducerea PC Gorj. „Acum PC va ridica probleme, iar Călinoiu nu va avea viaţă uşoară mai ales că Barbu vrea să prea conducerea organizaţiei judeţene a PC. Ştim foarte bine cât de virulent este senatorul Barbu. E incredibil că la nici şase luni cei doi părăsesc partidul în care 30% din popor şi-a pus speranţa îl el. Păi ce încredere să aibă gorjenii într-un partid al Antenelor, al unui om foarte bogat?”, se întreabă fostul preşedinte al PNL Gorj. Dan Ilie Morega consideră că nici cu Tudor Barbu preşedinte, conservatorii nu vor depăşi pragul de 5% la Gorj. „Mai mult de 4-5% nu-i dau în Gorj poate să fie 10 de Barbu sau 10 de Rotaru, de care n-a auzit nimeni de el, şi tot nu va creşte PC Gorj. Oricum, raportul de forţă o să rămână foarte clar în favoarea PSD, iar PNL va avea probleme cu PC, care va ridica probleme în Alianţă. Cu doi parlamentari PC va dori mai mult decât PNL la Gorj”, mai spune fostul parlamentar. Mai mult, Morega se aşteaptă ca PC să ridice pretenţii liberalilor în Alianţa de Centru Dreapta şi chiar social-democraţilor în USL.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: