spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticPDL ŞI UNPR au semnat protocolul

    PDL ŞI UNPR au semnat protocolul

    De astăzi, între democrat liberali gorjeni şi uneperişti va exista o colaborare şi asta ca urmare, a faptului că, la Bucureşti se semnează protocolul între cele două formaţiuni politice. După parafarea de astăzi, mâine, la sediul PDL Gorj va fi organizată o conferinţă de presă comună, întâlnire în cadrul căreia, se va prezenta protocolul de colaborare comună.

    Preşedintele UNPR Gorj, Marius Vlaicu a declarat că „protocolul cuprinde anumite capitole, ce se referă la colaborarea pe plan politic, în organizarea de acţiuni comune”. Conform declaraţiilor date de către Marius Vlaicu, din protocol nu este omis faptul că „se vor asigura servicii publice de calitate către cetăţenii judeţului Gorj, de către instituţiile deconcentrate”. Prin semnarea acestui protocol de colaborare, uneperiştii vor ocupa funcţii de conducere la nivelul unor deconcentrate din judeţ. Astfel, Marius Vlaicu susţine că filiala are specialişti care pot participa la concursuri şi pot ocupa funcţii de conducere la deconcentrate. Cei care în următoarea perioadă vor trebui să asigure servicii de calitate cetaţenilor din judeţ sunt:

    • APIA: funcţia – director adjunct Ionuţ Apostoiu
    • AJOFM: funcţia -director adjunct Laurenţiu Aninoiu
    • OPC: funcţia – comisar şef Mădălin Giurcău
    • SNLO: funcţia – director tehnic sau comercial Alexandru Glomnicu
    • CE Turceni: funcţia – director CFU, ocupat de Dumitru Iacob
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: