spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăPoliticPesediştii neagă implicarea în vandalizarea bannerelor

    Pesediştii neagă implicarea în vandalizarea bannerelor

    Liderul democrat-liberal, Dan Vâlceanu, acuză PSD de vandalizarea bannerelor cu Elena Udrea şi Klaus Iohannis de la sediile PMP, PNL şi PDL Gorj. În replică, pesediştii gorjeni susţin că nu există niciun fel de implicare din partea PSD.

    Dan Vâlceanu este convins de faptul că adversarii politici sunt vinovaţi de vandalizarea bannerelor cu cei doi candidaţi. „Lucrurile sunt foarte clare şi în centrul oraşului ştiu că sunt camere de filmat şi s-ar putea descoperi foarte uşor cine a făcut acest lucru. Cine a mai rămas cu sediul nevandalizat? Absolut cei de la PSD, doar nu ne-am vandalizat singuri sediile. A venit poliţia dar nu am dorit să fac reclamaţie, nu-mi bat capul cu ei”, a declarat la un post local de radio, Dan Vâlceanu. De la polul opus, social democraţii susţin că PSD nu are nicio legătură cu acest incident. „Este o glumă a domnului Vâlceanu, pentru că, lăsând la o parte faptul că nu ar putea să probeze o asemenea acuză, nu suntem noi cei care ne-am ocupa de nişte lucruri atât de mărunte şi de neprincipiale. Niciodată nu am recurs la asemenea gesturi pentru că nu ne este teamă de confruntările care vor fi, dar confruntări corecte şi normale”, a declarat preşedintele PSD Târgu-Jiu, Aurel Popescu.
    De asemenea, Ciprian Florescu, vicepreşedintele social-democrat, a declarat pentru Radio Omega, că: „nu este treaba PSD-ului dacă Udrea a fost mâzgălită, iar lui Iohannis i-au pus mustăţi”. Totodată, social democratul a precizat că aceste declaraţii ale adversarilor politici nu au ca scop decât denigrarea PSD şi a membrilor partidului. „Este mai puţin problema noastră cine vopseşte bannerele Elenei Udrea sau cine îl desenează pe Iohannis cu mustăţi”, a declarat Ciprian Florescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Băut la volan

    Dat de gol de etilotest

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: