spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăPoliticPesediştii ţintesc la trei mandate de deputaţi şi două de senatori

    Pesediştii ţintesc la trei mandate de deputaţi şi două de senatori

    Anca BordusanuSocial-democraţii gorjeni au stabilit obiectivul pentru alegerile parlamentare, aceştia dorind să obţină trei mandate de deputaţi şi două de senatori. Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, a precizat că o analiză a posibililor candidaţi va avea loc în luna septembrie, când vor începe şi discuţiile privind stabilirea acestora.

    Biroul Permanent Judeţean va fi cel care va valida prima dată listele cu candidaţi, avizul final revenindu-le liderilor de la Centru.

    „Obiectivul Partidului Social Democrat, organizaţia de la Gorj, este acela de a obţine trei mandate de deputaţi şi două mandate de senatori. Am văzut că au fost colegi care au ieşit în spaţiul public şi au venit cu propuneri pentru aceste candidaturi. Eu vreau să vă spun că o analiză va avea loc în luna septembrie şi atunci se vor face propuneri în aşa fel încât lisa cu cele cinci propuneri pentru Camera Deputaţilor şi două propuneri pentru Senat să fie una prielnică şi care va da rezultate la alegerile parlamentare”, a declarat Anca Borduşanu.

    În legislatura 2012-2016, PSD Gorj a obţinut şase parlamentari. Este vorba de deputaţii Victor Ponta, Mihai Weber, Camelia Khraibani, Vasile Popeangă, Scarlat Iriza, iar la Senat Toni Greblă, înlocuit apoi cu Mihnea Costoiu. În anul trei, PSD Gorj a rămas fără deputaţii Vasile Popeangă şi Scarlat Iriza, cei doi înscriindu-se în alte partide. Social-democraţii vor ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în luna octombrie, cel mai târziu în noiembrie. „Nu agreăm sub nicio formă ideea ca alegerile parlamentare să fie organizate în luna decembrie. Nu suntem de acord cu cele două propuneri ale Executivului de a se organiza aceste alegeri pe 4 sau 11 decembrie pentru că de 1 Decembrie este zi liberă, 6 decembrie este sărbătoare ortodoxă, iar în acest interval românii îşi pot lua o mică vacanţă în aşa fel încât prezenţa la vot să fie foarte mică. Pe 11 decembrie ne situăm deja la jumătatea lunii decembrie şi pot apărea fenomene meteorologice nefavorabile, fenomene care pot duce de asemenea la o prezenţă scăzută la vot. Considerăm că trebuie organizate alegeri în lunile octombrie, cel târziu noiembrie”, a mai spus reprezentantul PSD Gorj.

     

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: