spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticPoliticienii gorjeni fac act de prezenţă la Ziua Naţională

    Politicienii gorjeni fac act de prezenţă la Ziua Naţională

    Dacă la şedinţele din Parlament colaborează sau nu, nu ştim cu exactitate, dar un lucru este cert şi sigur, acela că la manifestările, de astăzi, închinate sărbătoririi Zilei Naţionale a României, parlamentarii gorjeni vor fi nevoiţi să stea unul lângă celălalt, indiferent de orientarea şi culoarea politică. Zi declarată nelucrătoare, ziua de astăzi va fi cea în care mai mult din complezenţă aleşii locali, judeţeni împreună cu parlamentarii vor fi nevoiţi să schimbe amabilităţi de câteva cuvinte.

    Piaţa Prefecturii va aduna, în această dimineaţă, zeci de cetăţeni, dar şi politicieni, cu toţii dornici să participe la manifestările închinate Zilei Naţionale a României. Dacă la şedinţele din Parlament sau la comisii, aleşii se contrazic sau fac schimb de replici mai mult sau mai puţin acide, ei bine la manifestările organizate astăzi, pentru mai bine de o oră aceştia vor trebui să demonstreze că sunt cei mai buni prieteni. Că au venit în Piaţa Prefecturii mai mult din obligaţie, pentru că aşa o cere statutul, rămâne de văzut, cert este însă faptul că vor fi prezenţi alături de gorjeni la marele eveniment.

    Liderul PD-L Gorj, Ion Ruşeţ, a declarat că după manifestările din Piaţa Prefecturii va petrece câteva ore alături de rovinăreni sau de motreni, cu familia pentru ca seara să o petreacă în compania femeilor democrate care l-au invitat la o cină. Spre deosebire de acesta, prim-vicepreşedintele PD-L Gorj, Cosmin Popescu, va fi şi el prezent în Piaţa Prefecturii, după care va avea o întâlnire cu un grup de investitori, peste hotare.

    Politicienii se arată la faţă

    „Voi fi prezent în Piaţa Prefecturii, pentru că apoi voi pleca pentru a mă întâlni cu nişte oameni de afaceri interesaţi de judeţul nostru“, susţinea deputatul pedelist. Ziua de astăzi va fi sărbătorită la Târgu-Jiu şi de către deputatul social democrat Vasile Popeangă. „O să sărbătoresc ziua cu autorităţile judeţene, apoi voi merge cu familia la ţară unde vom petrece câteva ore cu vin fiert şi fasole cu ciolan, iar spre seară voi ieşi cu soţia la un local”. Pentru senatorul social democrat Toni Mihail Greblă, ziua va fi una încărcată, având în vedere că, după manifestări, va pleca în teritoriu pentru a se întâlni cu o parte din primari. În ceea ce-l priveşte pe preşedintele PSD, Victor Ponta, acesta se află la Alba Iulia, după care îşi va continua deplasarea la Haţeg unde se desfăşoară o acţiune de campanie. Întrebat când va veni în Gorj, liderul social democrat Victor Ponta a declarat că săptămâna viitoare va sosi în judeţ.

    Ponta mai vine… şi prin Gorj

    „Săptămâna viitoare o să mă văd cu toţi colegii de la Gorj, vom avea o întâlnire înainte de sărbători. Când voi veni, voi ţine şi audienţe. Cred că pentru gorjeni este mai avantajos că pot face mai multe pentru ei în calitate de preşedinte decât să stau la Târgu-Jiu şi să nu fac nimic“, susţinea liderul social democraţilor. În calitate de lider al liberalilor gorjeni, Dian Popescu va fi prezent în Piaţa Prefecturii, după care va petrece ziua cu primarii din organizaţie. Cât despre deputatul Dan Ilie Morega, acesta va petrece Ziua Naţională a României în capitală. „Voi fi la Bucureşti. Având în vedere că am stabilite întâlniri pe la câteva ministere, voi sărbători prin muncă“.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: