spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPremierul promite noi investiții în Târgu-Jiu

    Premierul promite noi investiții în Târgu-Jiu

    Victor Ponta şi-a lansat, vineri seară, candidatura pentru un mandat de deputat în Colegiul 6 la Târgu-Jiu, fără să menţioneze în discursul său numele vreunuia dintre contracandidaţii săi la alegeri. Acesta a spus că după 9 decembrie va face pasul spre maturitatea politică.

    Victor Ponta şi-a lansat candidatura în prezenţa celorlalţi candidaţi ai USL din Gorj, la eveniment participând aleşi ai Uniunii Social-Liberale din judeţ. „Aţi rămas în inima mea. Pentru Târgu-Jiu, poziţia mea publică, de demnitar, pe care o ocup din luna mai, mi-a permis să mă ţin de cuvânt faţă de voi, sunt foarte mândru că am reuşit să păstrez aici sediul Complexului Energetic Oltenia, dar mai am multe lucruri de făcut, pentru Târgu-Jiu şi pentru România. Dacă nu aş fi fost premier, probabil că viitorul miilor de oameni, care depind de complexele energetice, ar fi fost pus în pericol. E foarte important pentru mine ca deputat să mă ţin de cuvânt, e foarte important şi vă mulţumesc că aţi avut încredere într-un tânăr politician. Cred că e foarte bine că am ales să candidez aici”, a completat prim-ministrul. Victor Ponta a mai spus că în cei 9 ani de când este deputat a avut ocazia să întâlnească şi să vorbească cu o mare parte dintre locuitorii Colegiului 6. „Atunci când primarul vorbea de acel Centru SMURD, m-am gândit că Târgu-Jiu, încă izolat de marile coridoare europene, are nevoie de un mod în care să fie legat mai bine în caz de necesitate”, a mai spus Ponta, care a precizat că va fi semnat contractul pentru construirea centurii ocolitoare a acestui oraș. Deputatul de Gorj, Victor Ponta, a spus că este foarte mândru că îi are alături de el pe cei cu care a construit USL, Liviu Dragnea, Daniel Constantin şi Crin Antonescu. „Vreau să vă aduc aminte şi să vă laud şi să vă mulţumesc că prima manifestare a USL, primul judeţ care şi-a stabilit candidaţi comuni la alegerile locale a fost judeţul Gorj şi am luat aceasta decizie ca pe o favoare pe care mi-aţi făcut-o mie. Vreau să fiţi împreună cu mine în momente bune, deoarece cred că au fost prea multe momente grele şi de dezamăgiri. Cred că trebuie cu adevărat să facem dreptate până la capăt şi să trăim într-o Românie puternică şi într-un municipiu pe care să-l cunoască toată lumea şi am fost mândru că preşedintele Parlamentului European a venit aici şi a vorbit despre Constantin Brâncuşi”, a mai afirmat Victor Ponta la Târgu-Jiu. Premierul României candidează pentru postul de deputat al Colegiului din Târgu-Jiu, împotriva lui Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, şi Nicolae Daviţoiu, candidat din partea ARD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: