spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăPoliticPrimarii recunosc blatul. Edil PSD: “Am vrut să fiu foarte corect, atât...

    Primarii recunosc blatul. Edil PSD: “Am vrut să fiu foarte corect, atât față de PSD, cât și față de Ion Iordache”

    Unic în istoria alegerilor din Gorj! Primari PSD, în clipul electoral al candiatului PNL la Senat. Trei dintre edilii realeși pe funcție, cu sprijinul social-democraților, apar într-un spot de propaganda electorală alături de principalul contracandidat al partidului pe care îl reprezintă la Gorj. Liderul organizației județene a PSD susține că știa de întâlnirile respective însă nu și de faptul că discuțiile vor fi folosite ca suport pentru promovare electorală.

    La alegerile parlamentare, în județul Gorj, candidații sunt la mâna primarilor. În teritoriu se fac jocuri mai ceva ca la casino. Edilii negociază dur și sunt capabili să cedeze voturi “din prietenie”. Este cazul mai multor primari PSD care s-au afișat cu Ion Iordache într-unul din spoturile promovate pe rețelele de socializare. Liderul PSD Gorj susține că se încearcă atragerea de capital electoral pe spinarea programului de guvernare social-democrat. “Știam că s-au dus la niște ședințe de lucru. Au fost invitați și de alte formațiuni. Până la urmă, noi gorjenii așa suntem, dacă avem un proiect pentru Gorj trebuie să ne luptăm ca Gorjul să se dezvolte. În ceea ce privește participarea celor trei primari PSD în clipul candidatului PNL la Senat, Ion Iordache, știam de la ei că au fost invitați pe diverse domenii. Cei de la PNL și-au dat seama că programul lor de guvernare nu prea există și că multe măsuri din programul de guvernare al PSD sunt foarte bune. Vor să îmbrățișeze experiența pe care primarii PSD au acumulat-o de-a lungul timpului. Bineînțeles că nu are nicio legătură cu partea electorală, cu clipuri electorale, pentru că ei nu și-au dat acordul de a fi într-un clip electoral. Și-au dat acordul atunci când au clipuri electorale cu formațiunea din care fac parte și se regăsesc atunci în acele clipuri oficiale. Unii au fost invitați la discuții pe niște teme locale, dar nu are nicio legătură cu o agendă electorală sau cu un clip electoral. Celor din PNL le este rușine cu formațiunea din care fac parte. Și-au dat seama că oamenii nu mai votează PNL, pentru că acest partid a dus România în pragul prăpastiei. Economia este un dezastru și s-a văzut că această criză de sănătate nu poate fi ținută sub control. Și-au dat seama că le e rușine că fac parte din acest partid, că oamenii nu pot vota un partid care nu are grijă de seniorii României, un partid pentru care copiii nu sunt o prioritate. Și-au dat seama că au adus economia în pragul prăpastiei și toate aceste lucruri fac să le fie rușine că fac parte din PNL. De aceea apelează la experiența pe care o au primarii PSD și la programul de guvernare PSD. Sub nicio formă nu poate fi vorba de vreun transfer de voturi de la PSD la PNL. Politica se face pe voturi, iar rezultatele contează. Prin modalitatea asta oarecum mișelească, oamenii își dau seama de ceea ce se dorește și nu pot fi păcăliți prin a chema niște primari cu experiență din PSD la o întâlnire de lucru și motivând că au nevoie de experiența lor și că programul de guvernare al PSD este unul foarte bun”, a transmis liderul PSD Gorj, Mihai Weber.

    Badjocoră la adresa electoratului

    Declarațiile unuia dintre cei trei edili sunt de-a dreptul sfidătoare la adresa electoratului care în urmă cu două luni i-a dat votul. Primarul din Slivilești recunoaște că merge la două capete, cu acceptul șefilor. “Am făcut acest lucru pentru că am vrut să fiu foarte corect, atât față de PSD, cât și față de Ion Iordache. Știu și șefii mei că o să îl ajut în măsura în care se poate pe Ion Iordache pentru a obține funcția de parlamentar. Știm cu toții că este aproape de localitatea Slivilești. Îmi doresc să fie senator, să îi avem pe cei doi parlamentari de la Senat, să fie din zona noastră și să ne reprezinte acolo așa cum trebuie. Era un fapt cunoscut că îl apreciez pe Ion Iordache, se știa, nu e ceva nou. Problema e că o să ia voturi din mai multe localități pesediste, nu numai din localitatea pe care o reprezint eu. Nu știu dacă supără pe cineva sau nu. Repet, și șefii noștri de la partid, cel puțin despre mine personal, știau că într-o oarecare măsură trebuie să îl ajut pe Iordache”, Sorin Bucurescu, edilul din Slivilești.

    “A fost o întâlnire și o dezbatere pe tema alegerilor și nu numai. Era o discuție dacă dumnealui ajunge în Senat să susțină și lumea asta de jos, pe noi primarii și orice cetățean care are atâtea și atâtea probleme ce pleacă de aici din comunitățile noastre. Dumnealui a spus că vrea să aibă întâlniri cu toți primarii, cu toată lumea, să afle problemele de la noi, pentru că nu se poate întâlnii cu toți cetățenii din comună. Noi trebuie să fim vocea cetățenilor. Asta a fost toată dezbaterea, pe niște proiecte cu asociații agricole, cu un centru de fructe și legume. A fost și filmat, nu era nicio supărare. Nu ne-am supărat că ne filmează. Nu știu de ce se face atâta chestie pe o filmare și un videoclip. Noi cei din comuna Bolboși colaborăm cu firma domnului Ion Iordache, care a făcut multe lucrări pe aici, chiar și drumul județean, plus că sunt foarte mulți oameni din Bolboși angajați la dumnealui”, Viorel Rotaru, primarul din Bolboși.

    Cu camerele pe el

    În schimb edilul din Negomiri neagă orice blat. “Nu știam de acest videoclip. Eu am fost invitat acolo să mergem la o întâlnire cu primarul de la Dragotești și cu primarul de la Bolboși, pentru că ne dorim să facem un ADI pentru alimentare cu gaze. Am înțeles acolo că avem și o întâlnire de lucru. Am fost la o întâlnire la Primăria Dragotești, la care a participat și domnul Iordache. Acolo, dumnealui ne-a întrebat dacă discutăm probleme de identificare a soluțiilor pentru comunitățile locale. Ne cunoșteam, am participat la foarte multe întâlniri genul ăsta și am participat pentru un scurt timp, de o jumătate de oră, la discuții pe diferite probleme. Nu știam nici eu că o să apărem în videoclip. Am văzut că se filmează, dar nu m-a interesat și nici nu trebuie să mă ascund de nimic. Nu am făcut niciun pas către PNL, nu am votat PNL și nu am nicio treabă cu PNL. Am fost tot timpul în competiție”, a transmis Tudor Oiță, primarul din Negomir.

    Se fac de râs

    Pe de altă parte liderul PSD Gorj a mai declarat că dacă primarii se țin de astfel de jocuri vor avea de suferit la capitolul credibilitate.“Au mai avut loc întâlniri de acest gen, marți chiar la Rovinari. Le-am spus primarilor PSD să se ducă acolo și au chiar și o agendă de lucru. Dacă se discută probleme specifice locului și județului, cu drag participăm. La Rovinari a participat și un parlamentar. Noi ducem o politică pentru oameni și nu ținem cont de culoarea politică. Dacă sunt proiecte benefice, le sprijinim indiferent de culoarea politică pe care o are edilul din localitatea respectivă. Nu putem spune că este o chestie fairplay, pentru că oamenii nu pot fi păcăliți, să îi iei de minți pe primari cu anumite lucruri sau să le folosești imaginea. Gândiți-vă în ce postură este pus un primar căruia i se va cere, dar nu cred că va ajunge în situația asta, ca după o lună de zile după ce s-a dus în fața electoratului spunând că face parte din PSD, iar după o lună de zile să spună – dă-i niște voturi lui X sau Y. Pentru ce? Nu există o motivație. Primarii respectivi se fac de râs în fața electoratului. Nu cred că există vreun primar care a luptat și să se facă de râs într-o asemenea situație. Cei care cred că prin asemenea modalități își atrag anumite voturi, sunt naivi. Acea perioadă a trecut. Vă spun cu siguranță că Ion Iordache nu ne încurcă, pentru că noi am dovedit că suntem o echipă extrem de unită, iar rezultatele noastre întăresc ceea ce vă spun acum. Am avut scoruri foarte bune, am câștigat CJ cu un scor pe care niciodată PSD nu l-a avut, și asta în condițiile în care domnul Iordache și alții erau la alte formațiuni politice. Îmi pare rău că domnul Iordache a consumat foarte multe resurse. A fost fie la PNL, la ALDE, a încercat și la noi o lipire, dar nu a fost compatibil cu modul nostru de lucru și cu echipa. Acum s-a dus la PNL, unde îi este rușine. Se vede că acolo nu este o echipă și că sunt dezbinați”, a mai declarat președintele PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: