spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPrimul mesaj transmis de Weber social-democraților după pierderea puterii

    Primul mesaj transmis de Weber social-democraților după pierderea puterii

    Moțiunea de cenzură a trecut, fiind votată de 238 de parlamentari. Numărul minim de voturi necesar pentru a trece moțiunea a fost de 233.

    La scurt timp, Mihai Weber, președintele PSD Gorj a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook: „Doresc să le adresez colegilor mei din toată țara și în special din Gorj, îndemnul ca în această perioadă mai dificilă să strângem rândurile, să rămânem uniți și să încercăm, de data aceasta din Opoziție, să facem cât mai multe lucruri bune pentru români. PSD nu se află la prima încercare de acest gen. Am mai trecut prin perioade grele și, de fiecare dată, partidul a ieșit mai unit și mai puternic, aducând în prim-plan oameni politici de valoare.

    Avem de câștigat o campanie electorală, motiv pentru care trebuie să lăsăm deoparte ziua de astăzi și să ne mobilizăm pentru a da României un președinte social-democrat“.

    „Urmează ca președintele să desemneze un premier“

    Denisa Șuță, vicepreședinte PNL Gorj, a precizat că președintele Iohannis va numi în perioada următoare un premier: „Acesta este primul pas spre o Românie normală. A fost debarcat un guvern devenit nelegitim. A fost pus capăt guvernării PSD, care nu a fost în interesul guvernării, ci a fost ocupat de salvarea infractorilor și a clientelei de partid. Urmează ca președintele să desemneze un premier, în urma consultării cu partidelor politice, acesta fiind primul pas“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: