spot_img
Altele
    AcasăPoliticPrioritățile PSD după intrarea la guvernare

    Prioritățile PSD după intrarea la guvernare

    PSD-PNL-UDMR s-au înțeles în vederea formării noului Guvern. Nicolae Ciucă va merge în Parlament pentru vot. În urma înțelegerilor, PSD s-a ales cu nouă ministere, PNL cu opt și UDMR cu trei. Ciucă este cel de-al șaptea premier în ultimii șase ani.

    PSD a renunțat la postul de premier pentru a obține cele mai importate ministere. Liderul social-democraților gorjeni, care a făcut parte din echipa de negociatori, susține că în felul acesta promisiunile făcute alegătorilor pot fi duse la îndeplinire.

    “Este foarte important ca Partidul Social Democrat să dispună de instrumentele necesare pentru a-și duce la îndeplinire măsurile economico-sociale impuse și acceptate în negocieri:

    Creșterea salariului minim de la 2.300 la 2.550 de lei (+10,9%);

    Creșterea alocațiilor cu 40%, de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani, creșterea de la 214 la 243 lei pentru celelalte vârste și a 13-a alocație pentru copii cu dizabilități;

    Creșterea pensiei minime cu 25% de la 800 la 1.000 lei/lună, în paralel cu creșterea punctului de pensie și acordarea unui ajutor financiar pensionarilor cu cele mai mici venituri .

    Portofoliile negociate ne oferă posibilitatea de a lua măsuri IMEDIATE de sprijinire a românilor și, totodată, ne responsabilizează în fața oamenilor”, a declarant Mihai Weber.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: